Da, bă: am și eu cu ce să mă laud! Poate să vină Cătălin Radu Tănase la ușa mea din Pantelimon și să facă un interviu în exclusivitate.
Eram în anul 2 de facultate și mă ocupam de Zilele Porților Deschise ale Universității din București (Litere). Profesorul de Teorie și Practică a Audiovizualului mă cheamă să văd o grupă de studenți din anul 1. Îmi dă un scenariu în mână. Îl citesc, tema centrală e sunetul și muzica. Mă uit la grupa respectivă: un singur băiat printre multe fete. Începe să îmi explice mai multe despre cum vrea să fie filmul făcut de grupa sa și în câteva zile trecem la treabă. Filmăm în apartamentul său, pe Calea Victoriei, pe un bloc de la Baba Novac și edităm mult sunet.
Aflu despre el că e într-o trupă, cântă, îi place foarte mult ce face. Se vede din sample-urile pe care mi le trimite pentru a fi inserate la montaj. Este mare fan Sting și a înregistrat pentru film piesa Fields of Gold.
Zilele trecute mă sună Alexandra să îmi spună să dau repede pe Antena 1 că e Andrei în fața juriului. Din păcate nu eram acasă, dar aveam să vad pe ăite-ul X Factor că prestația sa a fost apreciată, inclusiv de către Cristina Bazavan. Nu mai are rost să pun materialul aici, presupun că a fost văzut de toți.
Ce vreau să las în încheiere este o piesă pe care Andrei o cânta în perioada când ne-am cunoscut:
http://youtu.be/paylX3Ls6to
PS: Succes, Andrei! Ne vedem în finală (ai o facultate de PR în spate și te susține)!
PS2: Dacă am parte de acordul lui, vă las să ascultați Fields of Gold în versiunea sa.
Leave a Reply