Al doilea single al lui Andrei Leonte a venit la nici două luni după “Radio Girl” și deja se văd reacții pozitive la adresa băiatului care ar lua-o pe jos până la mare, doar cu chitara în spate… sau cu 5 deodată. Iat-o:
Momentan mă bucur de compania “plăcută” a unor boxe de laptop, iar la prima audiție am observat cam aceeași procesare a vocii lui Andrei precum în melodia lui Alin Văduva și prezența acordeonului akcentist. Vor mai trece câteva replay-uri până să pot să-mi dau cu părerea într-un mod pertinent, însă până atunci pun mâna pe telefon și îl sun pe Andrei să îl înjur că-mi vorbește de mare și scoici în timp ce eu sunt prins la birou 😀
Poza-i șutită de pe Facebook-ul lui.
PS: Și totuși e foarte “analoagă” piesa asta care până la urmă îl are ca producător pe Adrian Sînă. Presimt niște remixuri în curând. Domnu’ Sînă, faceți o mișcare deșteaptă și dați drumul unui concurs de remixuri pe piesa asta, cu condiția ca participanții să fie doar femei, ar merge de minune cu label-ul Sisterhood Live Records 😀
Leave a Reply