Din momentul de fata ma declar fascinat de sintagmele “fiti amabil” si “nu va suparati”. Stiu ca sunt cuvinte foarte politicoase cand incepi o conversatie si sensul lor propriu nu este transmis, dar, acum ca ma uit la ele, pot trage niste concluzii:
“nu va suparati” – am impresia ca ti-e teama ca persoana cu care discuti este un coleric ultras, la galerie, care sta mereu sa explodeze la cea mai mica adiere a brizei. Eu as vrea sa il vad pe unul cum se supara din absolut nimic… stai asa, rectific: am vazut dejaulte cazuri de oameni suparati din nimic, in general femei (binenteles sunt si exceptii).
“fiti amabil” – ca omul din grota care este foarte abil cu bata, simt din cand in cand nevoia sa mi se spuna asta. Imediat ma simt cult si pot sa folosesc chiar atributul si complementul, capabil sa analizez morfosintactic deja clasica “un trandafir in vai parea”.
Sa nu credeti ca rad de aceste sintagme sau de oamenii care o folosesc, dar nu e deja logic ca un om care se opreste sa te asculte chiar este amabil si nu se supara? Automatismele astea…
Leave a Reply