Dacă e un lucru pe care îl moștenesc de la ai mei și sper să duc rețeta mai departe, acela este via de la țară. Ca să fiu mai exact: vinul care iese din via aia.
Eram mic și vedeam cum tata servește oaspeții de acasă cu vinul făcut la țară. A doua oară când veneau îl întrebau dacă mai au. Ajuns la facultate am strâns și mai mulți fani ai vinului. Chiar și acum mă întreabă colegii din Baicului dacă mai am vin. Până să începeți să vă gândiți că Pandrea e un alcoolic fără scăpare, fac o mică paranteză.
Aproape toți colegii din Baicului aduceau vin de pe la rudele lor. Al meu rămânea mereu ultimul și era păstrat uneori pentru prietenii care mai veneau în vizită. Am ajuns să preiau din obiceiurile tatălui meu. Nu-i rău: asta înseamnă că vinul a rămas la fel de bun – la fel de alb, la fel de dulce și la fel de tare. În cazul în care vă întrebați ce m-a apucat să vorbesc despre băuturi alcoolice, explicația vine imediat.
Nu mă pricep la degustatul vinului (sorry, Anne-Marie!), însă confirmarea pe care am primit-o din partea prietenilor care mi-au vizitat bucătăria (oricare dintre ele) în tot acești ani mă bucură mai mult decât orice bun material. Până la urmă oamenii și poveștile lor sunt mai valoroase.
Voi ce moșteniți de la ai voștri?
PS: Viile din satul bunicilor mei au parte de atenția Vincon Vrancea, s-a investit în zonă printr-un sistem de irigații.
Leave a Reply