Ableton si SoundCloud impreuna pentru pasionatii de muzica


Soundcloud și Ableton au încheiat un parteneriat frumos prin care oferă utilizator ambelor servicii avantaje din ograda celuilalt. Să o luăm în ordine alfabetică.

Dacă sunteți utilizatori înregistrați de Ableton Live 8 sau Ableton Suite 8, atunci puteți beneficia gratuit de serviciile SoundCloud Pro, timp de 5 luni. Ați putea spune că după expirarea celor 5 luni utilizatorii vor fi nevoiți să scoată lunar bani din buzunar pentru a păstra serviciul respectiv. Este adevărat, însă utilizatorii respectivi au deja bani pentru că au plătit din greu pentru Ableton Live 8 sau Suite 8. Așa că pentru cei care sunt obișnuiți să plătească, oferta asta foarte, foarte reușită.

Pentru noi, restul, 😀 parteneriatul Ableton – Soundcloud a pregătit ceva la fel de frumos. În cazul în care editarea audio și producția presupun acțiuni de bază, simpla înregistrare a adresei de mail pentru newsletter-ul Soundcloud aduce automat o copie Ableton Live Lite 8 (despre care am scris aici). În mod normal codul original de activare ar trebui să sosească în 2 săptămâni, timp în care puteți să vă familiarizați cu structura Ableton Live Lite. Deși prezintă neajunsuri, Live Lite este ideal pentru generarea de conținut audio pentru propriile materiale video. Puteți afla mai multe detalii pe blogul Soundcloud.

Ableton a inclus și funcția de upload direct pe rețeaua Soundcloud, un lucru ce mie îmi face munca mult mai ușoară: pentru toate acordurile de pian pe care le-am încercat nu mai e nevoie să salvez într-un fișier .wav și apoi să aștept să urce pe Soundcloud. Deștept și util.

PS: Deși am licență de Live Lite, o să-mi mai iau una, că nu se știe 😀


Comments

One response to “Ableton si SoundCloud impreuna pentru pasionatii de muzica”

  1. […] ce mai mult. După ce a atins pragul de 10 milioane utilizatori și a încheiat un parteneriat cu Ableton, Soundcloud intră și pe Flipboard, aplicația aia mișto, care transformă ecranul de iPhone, […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.