Acum realizez că nu am scris anul trecut despre semifinală (aveam niște viruși pe site), însă de data asta nu vă dezamăgesc. Am fost aseară la Castel Film în Izvorani și i-am văzut pe cei trei care se vor bate pentru titlul de X Factor al României. Înainte de asta…

Am un mare regret că Dragoș Udilă n-a intrat în finală. Da, e golan. Da, e orgolios. Da, e greu de digerat de un anumit public. Însă e autentic. Și are talent cu cisterna. Pe orice melodie trebuie să-și pună amprenta. M-am întrebat ce naiba l-o fi apucat de cântă “Zaraza”, însă finalul m-a lămurit: drumul lui Dragoș Udilă nu se oprește aici. Trebuie să fi pus cineva ochii pe el, are un potențial fantastic. Ca să fim bine înțeleși: din punct de vedere muzical are cel mai mare potențial din tot concursul! Am plecat aseară cu gândul că pe Dragoș îl voi mai vedea cântând. Dacă nu prin concerte, măcar lansând piese pe Youtube.

x factor

RED au vrut să fie un soi de Destiny’s Child, însă nu m-au convins. Refrenul “Empire State of Mind” a fost cântat de brunetă, timp în care celelalte două fete se rezumau la backing. Duelul putea fi câștigat doar în condițiile în care Natalia se împiedica pe scenă sau îi murea microfonul. Alegerea lui Dan Bittman a fost logică: a fost contemporan cu voci puternice (Laura Stoica, Mădălina Manole). Revin însă la problema inițială pe care o am cu RED (poate citesc împreună cu familia):

Fetelor, știm că sunteți moldovence și că aveți câteva kilograme în plus față de norma impusă de showbiz, însă nu trebuie să ne aduceți aminte în fiecare minut din viața voastră. Știm că ați pornit cu un handicap taxabil de către publicul X Factor, dar să ne frecați la icre în fiecare ediție cu aceeași placă nu vă face bine. Este mai frumos să îți porți condiția cu demnitate, decât să cerșiți voturi “cu handicapul la vedere” (Paraziții – Mesaj pentru Europa). Și încă un lucru: faptul că sunteți moldovence nu vă face speciale sau, din contră, inferioare. Sunteți niște fete ca oricare altele din punct de vedere geografic.

De ajuns, trecem la finaliști și o voi lua în ordinea inversă a accederii în ediția următoare.

Natalia Selegean. Am rude în Poliție și m-am întrebat cum e să te duci la superiori și să le zici: “Șefu, semnați-mi și mie demisia. Am vreo €200.000 în cont și mă așteaptă lumea la concerte”. Cred că o fi foarte bine 🙂 Lăsând gluma la o parte Natalia a dovedit aseară că poate ridica o sală în picioare. Rupe scena, se bucură alături de cei care o ascultă. Are și accentul ăla ardelenesc. Indiferent de ce se va întâmpla duminica viitoare o văd făcând o melodie cu Ioan Man.

Dacă Natalia va câștiga X Factor vom fi aflat că a adus pe scenă câteva elemente cu care se împacă foarte bine: power songs, coregrafie bună și vestimentație și machiaj impecabile. Elementele astea ar rezuma foarte bine evoluția Nataliei în sezonul al doilea X Factor. Rămâne de văzut ce melodii își va alege și cu cine va cânta în Finală. Can’t wait!

Singura concurentă a lui Dan Bittman este Ioana Anuța. Din punctul meu de vedere ea are cel mai mare potențial de marketing. Arată bine, se mișcă bine, cântă bine, este îmbrăcată bine și are doar 18 ani. I se conturează o carieră foarte bună dacă intră pe mâna unui management bun și a unor producători de top.

Aseară a ales deștept: a cântat “Epilog”-ul lui Chirilă și “Lady Marmalade”, două melodii cu targeturi diferite. Melodia de la Vama Veche a prins foarte bine la puștani și puștoaice, “Lady Marmalade” a prins la fel de bine celor de vârsta mea 🙂 și poate peste. Deși e o puștoaică abia majoră, o prinde foarte bine stilul bitchy (cam cum e Pink) și atâta vreme cât alege ceva pe stilul ăsta în finală, o văd plecând acasă cu premiul cel mare și cu posibilitatea de a investi în carieră. Repet: contează și cu cine cântă în finală.

Se repetă scenariul din primul sezon: doi concurenți din categoria +25, iar primul care a intrat în finală e Tudor Turcu. Aseară n-a fost în apele lui, probabil și din cauza Ambulanței care îl aștepta în culise. La primul cântec a stat pe scaun și a cântat “Dincolo de nori” (Holograf) și sunt sigur că a mers pe ideea de a transmite mesajul că “eu sunt rock, eu știu rock, eu cânt o melodie rock ACUM!”, însă mă declar mai satisfăcut de varianta lui Alin Văduva (din primul sezon), deși pe “poate mă vei asculta” a stricat-o puțin.

Elton John l-a prins mult mai bine, însă stresul și oboseala unui sezon întreg X Factor s-au văzut. Rămâne ca Tudor să se odihnească pentru finală, ca acolo să arate de ce este următorul X Factor al României. Îi trebuie vocea autentică de rock, o vestimentație pe măsură și toată scena doar pentru el. Nu are nevoie de coregrafie, vocea lui va umple scena, masa juriului, spațiul publicului și sufrageriile celor care pe 23 Decembrie vor sta în fața televizoarelor.

Închei aici cu câteva gânduri: așa cum am mai spus-o și mai sus câștigătorul va fi decis și de prestația cu trupele invitate. Publicul va fi un bun judecător: te integrezi în peisajul muzical autohton? Dacă da, atunci meriți. Dacă nu, atunci asta e. Așa a fost și cu Andrei anul trecut: a cântat cu Tudor Chirilă piesa “Vama Veche”, au avut o relație bună pe scenă și asta s-a văzut. Cel ce va arăta ca un artist printre artiști va fi X Factorul României!

PS: Citiți și părerile Sandrei (care a plâns și a dansat aseară).

Categories: Muzica

Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

1 thought on “X Factor: Semifinala”

Prima oară în platou la X Factor (guest post)- Elena Cîrîc · December 18, 2012 at 09:50

[…] final, decizia voturilor a fost una realista. Cei mai buni au mers in […]

Leave a Reply

Related Posts

Muzica

Tuesday Maybe este albumul de ascultat în drum spre festivaluri

Ce asculți în drum spre festivaluri? Aceleași melodii pe care vei dansa o noapte întreagă? Cam redundant, zic. Așa că v-am găsit ceva care să vă bage în starea de festival, dar care să nu Read more…

Muzica

Armin van Buuren – Sunny Days

Se pare că Armin merge pe rețeta melodiilor lansate în versiune pop, ca mai apoi să fie remixate de comunitatea DJilor trance. S-a întâmplat cu I Need You, se întâmplă și acum cu Sunny Days. Read more…

Muzica

Am făcut un cover Above & Beyond pe iPhone

Ziceam acum ceva timp că Apple a pompat noi lucruri în versiunea iOS a aplicației GarageBand. Unul dintre ele este plugin-ul Alchemy, cumpărat de americani în urmă cu vreo doi ani. Am vrut să văd Read more…