Obiectivul în cauză nu a fost anunțat, dar am văzut primele scăpări pe net. Dacă este la fel de bun precum fratele mai mare Sigma 30mm f1.4 DC DN Contemporary, atunci ce vedeți mai jos este următorul best seller Sigma pentru montura E și senzor APS-C.

Provocarea este imensă pentru Sigma din cel puțin două puncte de vedere – este un producător de obiective third-party, iar modelul de 30mm a fost declarat de către DXOMark drept cel mai sharp pe montura E, în format APS-C. No pressure.

Pentru că Sigma a oferit în ultimul timp obiective de calitate la prețuri mai mici decât producătorii clasici, obiectivul de 16mm trebuie să fie într-o zonă specifică de preț.

Primele obiective pentru Sony E Mount au fost lansate la prețul de aproximativ $200. 19mm f2.8, 30mm f2.8 (pe care îl folosesc mai tot timpul) și 60mm f2.8, toate la același preț. Fratele mai mare costă undeva la $330 (aproximativ 1550 lei la noi), așa că situarea în această zonă de preț ar solicita serios stocurile.

În momentul de față, Sony oferă puține obiective care ating focala de 16 mm, însă nu la fel de luminoase. Obiectivul de kit, 16-50 mm costă aproximativ $200. Zeiss-ul 16-70 mm ajunge la $1000. Zoom-ul 10-18 mm te va ușura de $850, în timp ce pancake-ul 16 mm f2.8 pe care toată lumea îl urăște te va costa $250.

$330 pentru echivalentul unui obiectiv de 24mm pe un body full frame e mană cerească. Nikon îți ia aproximativ $750 (f1.8), iar Canon te ușurează de $1550 (f1.4). Ce-i drept, nu vei obține aceeași profunzime de câmp utilizând un senzor mai mic, însă la 24 de milimetri nu poți spune că faci portrete de tip headshot.

Chiar dacă prețul obiectivului Sigma 16mm f1.4 DC DN va fi mai mare, va fi alegerea multor fotografi care caută un obiectiv wide pentru E Mount APS-C. Și pentru montura Fuji X Micro 4/3, dacă e să ne luăm după zvonuri.

sigma_2.jpg

via


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

Leave a Reply

Related Posts

Foto

Reflex este camera SLR pe care chiar aș susține-o pe Kickstarter

Ultima dată am vorbit despre eșecul în așteptare al celor de la Yashica. Marea problemă a proiectelor ambițioase de pe Kickstar este că nici ele nu știu ce vor să fie. Cal sau măgar. Proiectul Read more…

Comunicare

Îmi place branding-ul Echipei Naționale de fotbal

Da, cred că sunt unul dintre puținele persoane care chiar apreciază gestul Echipei Naționale. Pentru că, spre deosebire de acum 20 de ani, când convocarea la Națională era cea mai mare onoare, astăzi jucătorii par Read more…

Foto

Black Friday Pro la F64

Cred că Sony nu este foarte deschis la a participa la campanii de tipul Black Friday. Nici anul trecut nu s-au omorât cu o prezență puternică în campaniile Black Friday, alegând să se mulțumească cu Read more…