Top 5 aplicații gratuite pentru macOS

scris de

in

macOS vine la pachet cu posibilitatea de a instala gratuit o suită de aplicații făcute de Apple. iMovie, GarageBand, aplicațiile iWork, toate au devenit gratuite pentru noii utilizatori de Mac. Pe lângă acestea, există și alte aplicații 3rd party, disponibile fie în Mac App Store, fie pe site-ul dezvoltatorilor. Iată topul meu al celor din urmă:

DaVinci Resolve

Pentru cei care lucrează în video, DaVinci Resolve este aur curat. Nu știu să existe o altă soluție de color grading atât de dezvoltată și care să fie gratuită. Pe scurt, DaVinci Resolve este un editor video axat foarte mult pe corectura culorilor. Sunt în proces de învățare al programului, iar până acum este aplicația care m-a surprins cel mai mult. O descărcați de aici. Este disponibilă și pe Windows.

Handbrake

Pentru momentele când ai nevoie doar să tai și să lipești câteva clipuri video în iMovie, Handbrake este cea mai bună soluție pentru clipurile video pe care aplicația creată de Apple nu le recunoaște. A ieșit recent din beta, a trecut și printr-un episod neplăcut de securitate, însă rămâne cel mai simplu de utilizat convertor în .mp4 și .mkv. Îl luați de aici.

Brackets

Un mic înlocuitor de notepad, foarte util pentru cei care se afundă zilnic în linii de cod. Pentru că nu mă ocup de asta prea des, Brackets este un editor simplu, bine desenat și eficient. Descărcați de aici.

WordPress.com

Nu știu de ce nu se numește “WordPress”, dar asta contează mai puțin. Ce contează este că aplicația emulează versiunea de mobil, mai ales pe cea de pe tabletă. Pentru cei care vor să scrie fără a fi distrași de tab-urile de browser, WordPress.com este ceea ce trebuie. Aveți la dispoziție chiar și date de trafic, precum și posibilitatea de a adăuga imagini direct din Google Photos. Se descarcă de aici.

WordPress-for-OS-X-1.0-Mac-screenshot-004.png

Trello

The OG Kanban board a ajuns și pe desktop, atât pe macOS, cât și pe Windows. Aplicația este foarte bună pentru cei care au nevoie de puțină ordine în task-uri (myself included). Aplicația oferă toate funcțiile pe care le găsiți în versiunea de desktop. Am descărcat-o atât pe laptop-ul de acasă, cât și pe cel de la serviciu și merge brici. Checklist-urile sunt pâinea lui Dumnezeu!

Alte aplicații gratuite pe care le folosesc: Pocket, BitDefender Scanner (știu că e Mac și că Mac-ul nu are viruși; better safe than sorry) și alte utilități (The Unarchiver, Filezilla, VLC etc.)


Comments

One response to “Top 5 aplicații gratuite pentru macOS”

  1. […] trecută am vorbit despre topul personal al aplicațiilor gratuite pentru macOS. Vă puteți descurca și fără cele care sunt pe bani, însă unele dintre ele sunt […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.