Am avut de făcut niște drumuri până la Buzău și înapoi. De ceva timp am văzut că se pune covor asfaltic pe o bucată bună dintre Urziceni și Buzău. După ce am trecut pe noul asfalt, mi-am dat seama că cineva a încasat niște bani frumoși pe treaba asta, lăsând loc de alte reparații în viitor.

Pentru început, Drumul Național 2 nu avea probleme semnificative pe segmentul dintre Urziceni și Buzău. Suprafața de rulare era decentă, mult mai bună decât cea dintre București și Urziceni. Cea mai proastă bucată era pe locul exploziei de la Mihăilești, de acum 12 ani. Acolo, autoritățile au astupat și turnat asfalt în grabă, pentru ca al doilea cel mai circulat drum din România să nu fie blocat.

În ultimii ani, segmentul dintre Urziceni și Buzău a căpătat o altă problemă. Sub prima bandă (teoretic banda de urgență, dar pe care oricum se circulă) s-a lăsat fundația din loc în loc. Rezultatul e o vălurire periculoasă pentru un drum cu viteză maximă de 100km/h.

Te-ai gândi că asfaltarea drumului ar duce la rezolvarea problemei, nu? Mai citește titlul o dată! Suprafața de rulare este în continuare vălurită, în timp ce noul asfalt nu schimbă cu nimic condițiile de circulare. Cu alte cuvinte: treabă să dea bine la raport.

Între timp, mor oameni în continuare, pentru că statul n-a fost capabil să pună două benzi pe sens.


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

Leave a Reply

Related Posts

Cotidiene

Când aud de taxa de solidaritate, mă aștept la anunțul unirii cu Basarabia

Hai că n-avem timp să ne tragem sufletul și primim din nou gogoașa cu taxa de solidaritate. De data asta, în valoare de 2% și plătită de angajator. Pentru ce o fi solidaritatea aia, nu Read more…

Auto

Alternativă la DN2

Pentru că am trecut peste unul dintre cele mai sângeroase weekend-uri de pe șoselele României, vă las mai jos o variantă de evitare a Drumului Național 2, între Buzău și București. Varianta e valabilă atât Read more…

Cotidiene

Avem conducătorii pe care îi merităm

Un consilier local din comuna Sadu, judeţul Sibiu, a propus ca poliţiştii să anunţe mai întâi la Primărie când vin să facă razii în comună, ca oamenii să se poată feri. „Noi îi plătim, şi Read more…