În afară de confuzia pe care o lasă în urmă chiar termenul în sine, nu vad ca EDM* să nască nostalgii precum melodiile de acum 20 de ani. Poate m-am mai domolit și nu mai ascult tot ce prind, după cum obișnuiam prin facultate, însă câteva gig-uri prin București și două festivaluri Untold mi-au arătat că EDM-ul e cam ca o shaorma: cu de toate și cam fără variații.

Dintre toate hiturile care s-au aglomerat vara asta pe radio și internet, nu văd viitoare clasice. În weekend am tot ascultat albumul Faithless 2.0 și am rămas uimit de două chestii: cât de repede poate aduna un nume precum Faithless remixeri de calibru: Avicii, Armin, Tiesto, Above&Beyond, Eric Prydz, Axwell și Booka Shade. Toate remixurile sunt foarte bune în sensul în care sunt aduse în prezent, dar fără a se îndepărta de esența Faithless.

Al doilea lucru de care am rămas uimit a fost cât de bine sună melodiile originale după 15-20 de ani. Fără conturi de de Instagram de întreținut, fără laptopuri pe care să arunce câteva beat-uri și sintetizatoare, Rollo, Sister Bliss și Maxi Jazz au stat cu săptămânile în studio, până au scos ceva cu adevărat demn de a deveni clasic.

Asta nu înseamnă că îi judec pe cei care se bucură de EDM. Este dreptul lor și, cel puțin pentru mine, dictonul “let people enjoy shit” a devenit foarte sănătos. Sper totuși ca ei să găsească în melodiile de azi viitoarele clasice. Altfel vom avea gig-ri anoste. Cam ca aceeași shaorma cu de toate, de la colțul blocului.

*Electronic Dance Music