În ultimele zile a revenit termenul “pact” în atenția publicului. Aparent, s-a luat decizia angajării alor noștri conducători de a asigura 2% din PIB pentru Armată. Dincolo de sensul de tratat internațional, unilateral sau bilateral pe care DEX îl oferă, pactul are și sens de înțelegere sau învoială, ceea ce pentru niște oameni care ar trebui să aibă grijă de treburile țării nu ar trebui să existe.

Țin minte că “pactul” mi-a intrat pe radar în 2009, când PSD-ul condus de Geoană și PD-L-ul lui Boc semnau “Pactul pentru România”, de parcă țara ar fi terenul lor de joacă (mi se confirmă în ureche că chiar așa e). Țin minte că, la finalul ceremoniei, unul dintre cei doi lideri de partid (înclin către Geoană) a scăpat un “Doamne-ajută!” și de-atunci mi-am dat seama că ăsta ne e nivelul, chiar și la nivel de conducere.

Dacă România ar merge bine doar pe principiul “Doamne-ajută!”, atunci nu văd de ce Patriarhul n-ar fi șef de stat: el are o relație mai apropiată cu Divinitatea, deci el poate să transmită mai ușor mesajul de la Tătel. Dar deviez de la subiect.

După cum spuneam la început, pactul e în tot și-n toate zilele astea și, din câte am putut urmări subiectul, am observat că Ponta încă nu se prinde că folosirea unui asemenea cuvânt nu dă bine, confirmă încă o dată că nu te-ai înțeles cu ceilalți din conducere. Consilierii lui Iohannis au mirosit-o din timp și, cel puțin pe Facebook, președintele se folosește de termeni precum “acord” și “consens”.

Dar na, mă iau de subtilități… Hai cu autostrada de €150 milioane pe kilometru!

Categories: Cotidiene

Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.