Primul lucru pe care l-am învățat după ce mi-am luat aparatul foto

scris de

in

În urmă cu un an și jumătate prindeam o ofertă bună la F64 și intram în domeniul mirrorless. Citisem multe review-uri și, de asemenea, cântărisem cât de mult vreau să evoluez după achiziția inițială. Așa că m-am orientat către un mirrorless entry-level, cu două obiective zoom la pachet și m-am apucat de fotografiat.

Primul lucru pe care l-am învățat din experiența inițială a fost că obiectivul de kit e pus în cutie ca să țină loc de capac. Bine, exagerez: obiectivul de kit are meritele sale, iar în cazul Sony, este compact, are stabilizare optică, power zoom și poate fi controlat foarte ușor. Doar că imaginile nu ofereau detaliile pe care mi le-aș fi dorit. Așa că, la vreo trei luni distanță, am cumpărat un obiectiv cu focală fixă.

A fost cea mai ieftină soluție la momentul respectiv pentru montura mirrorless Sony (E-mount) și nici acum nu cred că se găsește ceva mai accesibil de atât. Prin pozele de mai jos veți vedea că, în ciuda prețului entry-level, obiectivul Sigma se descurcă mult mai bine. Am făcut testul la distanța focală 30mm, Aperture priority, pe trepied și declanșare după 2 secunde, pentru a evita vibrațiile.

Primul lucru pe care l-am remarcat a fost distorsiunea pe care o produce fiecare obiectiv. Ca paranteză, obiectivul kit Sony este oribil la cel mai mică distanță focală, 16mm – distorsiune imensă, vignette foarte pronunțat. Revenind la 30mm, obiectivul de kit se comportă în felul următor (glisați de la stânga la dreapta):

 

Obiectivul Sigma se descurcă ceva mai bine la capitolul distorsiuni:

 

Însă locul unde obiectivul cu focală fixă are avantajul față de cel kit este la detalii. Centrul imaginii este aproape identic pentru fiecare dintre cele două obiective, însă colțurile arată diferențe majore:

 

Deși obiectivul prime are un efect moire mai pronunțat, acesta se poate elimina cu ușurință în Lightroom. Pozele de mai sus sunt făcute la f5, iar de la f8 încolo diferențele dintre cele două obiective sunt minime.

Însă avantajele unui obiectiv cu focală fixă nu se rezumă doar la o calitate mai bună a imaginii cu cât deschizi mai mult diafragma. Multe dintre aparatele foto mirrorless și DSLR sunt comercializate și în varianta fără obiective. De exemplu, Sony a6300 în versiunea kit, cu același obiectiv 16-50, f3.5-5.6, costă 6400 lei, în timp ce versiunea fără obiectiv ajunge la prețul de 5600 lei. Merită obiectivul kit diferența de 800 lei? Sunt ferm convins că nu, din moment ce obiectivul Sigma 30mm f2.8 ART costă doar 677 lei. Dacă 30mm vi se pare prea mult, Sigma are și varianta de 19mm, la același preț.

Așadar, din propria experiență, vă recomand să treceți rapid la un obiectiv prime și să vă bucurați de fotografii mai bune.


Comments

One response to “Primul lucru pe care l-am învățat după ce mi-am luat aparatul foto”

  1. […] obiective pentru Sony E Mount au fost lansate la prețul de aproximativ $200. 19mm f2.8, 30mm f2.8 (pe care îl folosesc mai tot timpul) și 60mm f2.8, toate la același preț. Fratele mai mare costă undeva la $330 (aproximativ 1550 […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.