În timp ce ne adunăm ca oile să ne dăm cu părerea despre care ar trebui să fie logo-ul de țară, ar fi bine să ne uităm și la lucrurile care ne-ar face cu adevărat viața un pic mai suportabilă.

Coincidență sau nu, după ce am scris primul articol pe tema administrării Capitalei, RATB-ul a amenajat stația de tramvai Gelcap. Ce-i drept, puseseră bordurile de ceva timp, dar nu mă așteptam să monteze și un mobilier care să asigure protecție împotriva ploii (poza de sus). În speranța că și următoarele propuneri vor fi măcar luate în considerare, aduc în temă aglomerata Piperă.

Pentru cei care nu lucrează în zonă, Pipera este un vacarm continuu de noxe, oameni și claxoane. Se vorbește de foarte mulți ani de lărgirea Șoselei Fabrica de Glucoză, ba chiar de prelungirea metroului până la rondul din Voluntari. Până să ajungem acolo, mă gândesc că putem implementa lucruri mai simple.

Sensuri unice

Aici mă refer la Dimitrie Pompeiu și Fabrica de Glucoză. De la vest spre est pentru prima, invers pentru a doua. Strada Gara Herăstrău trebuie și ea să fie cu sens unic, cel puțin între străzile amintite mai sus.

De ce sensurile astea? Fabrica de Glucoză trebuie să preia traficul care vine din autostrada A3, în timp ce Dimitrie Pompeiu varsă angajați către Voluntari. Neapărat un rond la intersecția ultimei cu Șoseaua Petricani.

Însă treaba asta n-o să funcționeze dacă, odată implementate sensurile unice, prima bandă va fi mereu ocupată. Așa că amenajare spații pentru taxiuri și microbuze și interzicere pentru restul mașinilor.

Încurajarea folosirii bicicletei

Aici sunt două aspecte de luat în seamă. Primul: Șoseaua Petricani are un potențial imens la acest capitol. Trotuarul de lângă șina de tramvai cuprinde o pistă comună pentru bicicliști și pietoni. De la trecerea peste lacul Tei/Plumbuita, trotuarul din partea dreaptă dispare complet până la calea ferată.

Drept urmare, recomand turnarea unui trotuar care să fie dedicat exclusiv bicicliștilor, lăsând pietonii să circule pe partea stângă a Șoselei, unde au acces mai facil la clădiri și stațiile de tramvai.

Al doilea aspect: a doua pistă de biciclete trebuie să pornească de la metroul Pipera și să se oprească în rondul din Voluntari. Repet: la cum se mișcă lucrurile, nu pupă locuitorii din Voluntari metrou nici dacă se pogoară Sfântul Duh peste soții Pandele.

Pista pornește de la metroul Pipera și continuă paralel cu șina de tramvai, pe partea dreaptă, până la Stația GELCAP. Acolo va traversa Dimitrie Pompeiu și Șoseaua Petricani și se va uni cu pista care pornește de la începutul Șoselei Petricani.

Stații de biciclete vor fi puse la capete de linie, iar firmele din Voluntari vor fi încurajate să monteze mai multe suporturi pentru cicliști. De asemenea, sunt convins că cele două primării, în spiritul bunei înțelegeri între cei doi soți care le conduc, pot stimula firmele din zonă dacă angajații vin mai des cu bicicleta și încep să lase din mașini acasă.

Nu în ultimul rând, cele două primării trebuie să facă un efort în a asigura o cale de rulare sigură și neîntreruptă de la trecerea peste calea ferată, până la rondul din Voluntari. Încă o dată: la cum se mișcă lucrurile, nu pupă locuitorii din Voluntari (și București) un pasaj pe Șoseaua Petricani, peste calea ferată.

Fără vânzători ambulanți

E ironic ca primul lucru pe care îl vezi când ieși de la metrou sunt niște băieți care vând ba o căpșună, ba o floare, fără a elibera vreun bon. Tu lucrând într-o zonă în care se plătesc la greu taxe și impozite.

Chestia asta nici nu necesită investiții din partea Primăriei, doar câțiva polițiști de la locală care să aibă puțin simț de răspundere.

All in all, ideile astea mi se par de bun simț. Dar, dacă aveți altele mai bune sau există motive pentru care ce am scris mai sus nu poate fi aplicat, hai să discutăm în comentarii.

Categories: Cotidiene

Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

0 thoughts on “Dacă aș fi primar (2)”

Leave a Reply

Related Posts

Cotidiene

Îmi place când Waze ne ferește de propria prostie

Duminică m-am întors în București pe o ploaie absolut oribilă. Știți voi: aia care necesită ștergătoarele la viteză maximă și cel mult 70 km/h în afara localității. Cu toate astea, tot am dat de imbecili Read more…

Cotidiene

Dacă aș fi primar (4)

Bine ați venit în seria de articole care nu propun autostrăzi suspendate, revoluție în trafic în 6 luni și zone metropolitane! Articolele “Dacă aș fi primar” cuprind idei simple, care pot îmbunătăți vizibil bunul mers Read more…

Cotidiene

România Liberă și Mediafax au aflat că ungurii l-au omorât pe Mihai Viteazul

Cum stăteam eu așa pe Facebook și mă uitam cum rămânem fără miniștri, văd o știre de la România Liberă care dă ca sursă pe Mediafax. Știrea? Papa Francisc acceptă teoria Big Bang. Știrea e Read more…