Să nu vă fie milă de Poșta Română

În cazul în care vă temeți de rectificări bugetare pentru cei de la Poștă, zic ca e mai bine să ieșiți în stradă să protestați pentru orice altceva. Pentru că azi am aflat pe pielea mea că Poșta Română fură. Nu la rest, nu la greutatea coletului, ci cu totul.

Pe 1 decembrie dădeam comandă de pe Amazonul britanic, cu dată de livrare cel târziu pe 12 decembrie. Mi s-a părut un pic aiurea că n-aveam parte de tracking pe el, dar am zis că vine mai greu cu toate nebuniile de Black Friday și de Sărbători. Din fericire m-am trezit cu el dimineața la birou, așa că hai să vedem cum arată pe bune lucrurile.

Posta Romana FuraCu un cutter în mână am văzut că o parte a cutiei e aiurea. Ce am găsit este exact ce vedeți. Și ce am găsit înăuntru se rezumă la hârtia de la Amazon și încă una făcută din materialul ăla în care primiți covrigii. Noroc cu serviciul de support al celor de la Amazon, ca au rezolvat-o elegant.

Și acum puțin despre Poșta Română, că nu e prima dată când fură. Eu sper ca întregul aparat care a ajuns să trăiască de pe urma statului să moară încet și agonizant, pentru că așa merită. Atât timp cât Poșta Română fură niște obiecte de o valoare infimă, eu nu am cum să simpatizez cu sindicate, salariați plângând după bonuri de masă și cine știe ce s-o mai da pe la televizor.

Cum nu pot să am speranțe că se vor apuca să se dea în gât unii pe alții pentru găinăriile astea, tot aștept să citesc pe undeva despre falimentul Poștei Române.

 


Comments

13 responses to “Să nu vă fie milă de Poșta Română”

  1. Stan.Adriana Avatar
    Stan.Adriana

    daca nu iti e cu suparare, ce ti-ai comandat, m-ar interesa sa stiu cam ce obiecte se fura?

    1. Un cadou de cateva lire, nu o avere. Am citit si despre ceasuri furate totusi.

      1. Ce veste buna mi-ai dat. Am facut si eu o comanda de un ceas pe Amazon UK si trebuia sa o primesc ieri, dar nici urma de ea.

        1. Vezi daca ai tracking pe ea. A mea n-a avut.

          1. Nici eu nu am tracking.

  2. Oficiul poştal este din Bucureşti? Scrie şi numărul lui, nu strică.

    1. A venit direct la birou.

  3. Bogdan T Avatar
    Bogdan T

    Mai degraba e legat de oficiul postal. Eu apartin de OP 66, acum ceva timp am facut pe Amazon o comanda pentru un toc de pistol FOBUS(cu timp de livrare 2-3 sapt). O saptamana jumate mai tarziu primesc review request de la Amazon sa le spun care a fost experienta mea legata de achizitie si transport.
    Raspunsul meu: dragilor, inca nu am primit coletul deci nu stiu ce sa va spun. Poate e bun.

    Anyway, dupa inca o saptamana primesc aviz acasa de la OP66 sa iau pachetu.
    Ma duc cu proxima ocazie, astept la tanti de acolo, dau cu subsemnatul si tanti imi zice: pai ce ati venit asa tarziu ca sunteti reavizat.
    – Tanti…e prima data cand primesc avizu acasa.
    – Pai hai sa vedem ce s-a intamplat.
    Se uita fomeea peste colet si zice cu certitudine: pai uite problema(aratandu-mi eticheta cu adresa) – scrie doar Str. Brasov, sector 6, Bucuresti. (nu tu bloc, nu tu scara, apartament). V-am cautat noi si am reusit sa gasim ceva in arhive asa ca ati primit reavizarea.
    Io perplex…uuuh…dap…pai…multumesc, suntati A-O-K. Bineinteles nu puteam sa plec de acolo fara macar o cutie de bomboane in semn de apreciere pentru efortul extra depus care nici macar nu facea parte din atributiile lor.

    Asa ca asta cu Posta romana si furatu…bah…nu as da cu cacat asa repede in ei, gandeste-te ca pana la tine la birou, coletul tau a trecut prin X maini din X tari pe la X poste nationale.

  4. Mie mi-au pierdut plicurile de inscriere la facultate…

  5. Acelasi lucru l-am patit si eu de curand – tot cu Amazon, tot cu posta. In schimb coletul nu a mai ajuns niciodata la mine. Comandasem un telefon, care initial a fost trimis prin posta. A trecut mai bine de o luna si inca nu stiu nimic de coletul respectiv. Insa, cum ziceai si tu, cei de la Amazon au rezolvat elegant problema. Au trimis un alt dispozitiv, dar de data asta prin UPS – in 4 zile a si ajuns.
    Ma gandesc acum ce o fi cu primul telefon trimis – unde o fi ajuns?

    1. Ar trebui sa stie ei ce IMEI le-a plecat din stoc si sa vada pe unde a fost activat.

  6. gigi popa Avatar
    gigi popa

    ai facut o plangere penala la politie? sau te-ai rezumat la a te plange pe blog.

  7. In vreo 3 cazuri mi-au intarziat mult coletele comandate de pe Amazon (.de si .uk) si livrate cu Posta Romana. De fiecare data fie au fost reambalate la vama (cutia initiala era deteriorata) fie se vedea clar ca cineva a incercat sa rupa banda cu insertie textila. Dar au ajuns, cel putin.

    Problema e eticheta de pe ele, unde scrie clar ce e in cutie.

    E, acum, dupa cateva comenzi mai ok ca pret (pana in 100 de lire), am comandat un ceas, de peste 300 de lire. Comanda pusa in 17 decembrie, nelivrata pana azi. Banuies ca pe asta nu au mai incercat sa-l fure ci au luat cutia cu totul.

    Evident, Amazon a mai trimis unul, cu UPS, ajunge pana la sfarsitul saptamanii. Toate astea se intampla in Timisoara. Si ma intreb unde sa depun o declaratie, chiar daca de data asta imi ajunge din nou coletul. Mi se pare o mizerie maxima.

    Tot evident, absolut orice colet care la mine a ajuns prin Cargus sau UPS a sosit fara nici o problema. Chiar si “oversize”. Si am comandat ceva, nu gluma (intr-o perioada si mai des de o data pe luna, de prin 2007 incoace). Mi-e greu sa cred ca Posta Romana are ghinion si Cargus si UPS au bafta, de fiecare data.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.