Banatul este mina de aur a presei de la noi. Fiind o regiune prin care au ajuns multe popoare, e imposibil ca un străin celebru să nu aibă rădăcini pe aici. Se ia cazul lui Stefan Hell, “omul de știință născut la Arad, care a luat premiul Nobel!” și se trece prin fiecare articol de presă online.

Nu contează că omul face parte dintr-o familie de șvabi (deci e neamț) și că în 1978 a plecat din țară, practic clădindu-și cariera pe fundația învățământului Occidental. Contează că s-a născut la Arad, iar asta ar trebui să ne facă să ne simțim mai bine.

Țin minte că prompteristele de la jurnalele de sport orgasmau cu talent când s-a descoperit că Pavel Nedved, jucător de fotbal ceh retras din activitate, are rădăcini în România, mai exact în Banat. Și lucrul ăsta ar fi trebuit să ne facă să ne simțim mai bine, nu?

De-asta nu înțeleg patriotismul local, acea mândrie că cineva, undeva, s-a născut în România și are o carieră de succes, iar asta îmi dă dreptul să-mi aplic o cotă mai ridicată. La fel s-a întâmplat și cu Simona Halep: miliarde de români mândri la succes, aceleași miliarde cu alzheimer când vine vorba de o sincopă în cariera jucătoarei de tenis.

Vorba lui Carlin: “Being Irish isn’t a skill”.


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Related Posts

Cotidiene

Fix România se vede de la fereastra mea

Apartamentul în care stau nu are cea mai bună vedere, dar aseară mi-am dat seama că imaginea pe care o văd este fix România. Un mix balcanic de blocuri comuniste, un ansamblu imobiliar care nu Read more…

Cotidiene

Românii luptă împotriva prețului la pompă cu un nou protest de o zi

În timp ce treburi mult mai importante se întâmplă în țară, un tip a pus pe Facebook (nu dau link, că vă speriați ce e acolo) un eveniment prin care anunță mare protest de o Read more…

Cotidiene

Am testat Ape Rider

În ultimele săptămâni s-a tot stricat tramvaiul de pe Petricani, evenimente ce s-au suprapus cu lansarea serviciului Ape Rider. Practic, este un GetPony pentru cei ce preferă bicicleta. Plus că este mult mai ieftin. Serviciul Read more…