Nici nu îmi dau seama când a trecut vara. Partea bună e că evenimentul Apple va deschide o toamnă plină de lansări.Pe modelul celui de anul trecut, am făcut o listă cu lucrurile pe care mă aștept să le văd. Mai întâi, însă…

Când va avea loc evenimentul?

Am aruncat o privire peste evenimentele ce au avut loc din 2012 încoace. Cea mai logică dată este 6 septembrie. Aceeași regulă: ora 10 pe fusul orar local, ora 20 la noi. Va fi transmis live pe apple.com, pentru posesorii de macOS și iOS. Plus pe Youtube, dacă Apple e din nou gigel.

Ați auzit de noul iPhone?

Nu pe bune, cine n-a auzit de noul iPhone? Se vorbește despre el încă de anul trecut, când praful nu se așezase pe scena pe care s-a prezentat iPhone 7. În ultimele 6 luni, s-au turnat pixeli încontinuu pe site-urile de știri și zvonuri. În cele din urmă, e foarte probabil să vedem 3 noi modele: generația “S”, plus un model aniversar. Cel din urmă este și sursa știrilor din ultima perioadă și ar urma să arate așa:

imagine via

Ecran dintr-un capăt într-altul, senzor de recunoaștere a feței, un nou sistem de camere și încărcare prin inducție. Despre asta tot vorbește lumea. Mai apare câte o culoare, câte un șurub din vreo fabrică. În vreo 3 săptămâni o să-l vedem. La ce căldură a fost în ultimele săptămâni, tot în vreo 3 săptămâni e posibil să înceapă culesul viei, apoi aștept vinul…

Revenind. Noile telefoane par a fi puse la precomandă pe 8 septembrie, urmând ca pe 15 să le vedem și în magazine. Prin octombrie ar trebui să le vedem și-n Obor și Big Berceni.

Noi ceasuri

Acum vreo lună nu găseam vreo mențiune legată de vreo nouă funcție a următoarei generații Apple Watch. Se știa că va fi anunțat în septembrie, dar cam atât. În ultimele zile, a apărut zvonul conexiunii LTE: Dacă e cazul, cred că va fi limitată simțitor, în stilul specific Apple.

Binențeles noile Apple Watch vor veni cu noi curele, noi fețe, probabil și noi materiale. Toate în aceleași mărimi de până acum. Foarte posibil ca Series 2 să ia locul Series 1. Ceea ce va fi foarte mișto pentru alergătorii ce au nevoie de un GPS la mână, niște căști în urechi și nimic mai mult.

Apple TV adus la realitate

Apple a bătut fierul mult și bine când a venit vorba de Apple TV. Toată lumea a urlat la ei că nu știe 4K. Generația ce se presupune că va fi prezentată în septembrie vine să rezolve această problemă. Alte funcții revoluționare? Păi redarea clipurilor HDR (dacă aveți și un TV care să știe asta), un procesor mai bun și poate mai multă memorie. În cazul în care Apple se întinde prea mult cu ceasurile și telefoanele, noul Apple TV va fi amânat pentru un posibil eveniment în octombrie..

Recapitularea iOS 11, watchOS 4

Dacă Apple decide să anunțe 3 categorii de produse în septembrie, iOS 11 nu va avea parte de prea multe minute. Cea mai importantă informație va fi data lansării update-ului pentru toată lumea. 12 septembrie este, probabil, data la care serverele Apple vor fi turate la maxim.

Despre iOS 11 am scris aici. Din păcate, Apple n-a implementat așa ceva.

Binențeles, evenimentul va atrage și o grămadă de articole menite să smulgă click-urile vizitatorilor. De la “Noul iPhone este o dezamăgire”, la “5 motive pentru care trebuie să cumperi noul iPhone”, până la “Apple nu mai știe să inoveze”, toate aceste titluri au mari șanse să se regăsească pe același site. Pentru că nu ești jurnalist de IT dacă nu ești de acord cu toate punctele de vedere.

În cele din urmă, rămâne întrebarea dacă merită să cumpărați produsele ce vor fi lansate în toamnă. Răspunsul e întotdeauna “depinde”. Vedem după evenimentul din 6 septembrie.

SaveSaveSaveSave


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

Leave a Reply

Related Posts

Tech

Am rămas cu 3 lucruri după conferința Apple

La ora locală 10, Tim Cook a anunțat următoarele generații de produse: Apple Watch Series 3, iPhone 8, 8 Plus, X și Apple TV 4K. Deși multă lume se concentrează pe cât de dezamăgitoare este Read more…

Tech

Nokia 5 review: plăcut surprins

Am ales să public review-ul Nokia 5 în ziua în care Apple anunță următoarele iPhone-uri dintr-un simplu motiv: nu ai nevoie de un buget de +3000 lei pentru a avea un smartphone decent. Următoarele rânduri Read more…

Tech

Pe 12 septembrie vedem noul iPhone

Dacă v-ați săturat de torenții de știri și de zvonuri despre cum va fi următorul iPhone, aflați că, pe 12 septembrie, Tim Cook ne va izbăvi cu un anunț oficial. Mă rog, cel mai probabil Read more…