M-am uitat la intervenția de 20 de minute pe care a avut-o Moise Guran în emisiunea lui Cosmin Prelipceanu, de ieri. Dacă aseară eram oarecum on board cu motivația de a renunța la TV pentru Internet, azi m-am convins că a făcut ceea ce trebuie.

C-SPAN este televiziunea publică americană ce transmite toate ședințele, dezbaterile și voturile legiuitorilor din State și, astăzi, transmisia a fost întreruptă la intervenția republicanilor. Cauza este efortul democraților de a provoca un vot în privința verificării cetățenilor care doresc să cumpere o armă. Puși în situația de a transmite doar o imagine neagră, fără sonor, oficialii C-SPAN au preluat stream-ul Periscope al unui democrat și l-au dat direct pe post.

Situația mi se pare uluitoare și îmi aduce aminte de episodul în care fostul primar de Năvodari a tăiat cablul TV în întreg orașul, pentru ca mizeriile făcute să nu ajungă la alegători. În această situație, înțeleg de ce Moise Guran a ales calea internetului: e un mijloc de exprimare mai liber, iar publicul e puțin mai educat. Sper doar ca aplicația și site-ul să fie sustenabile, acum că emisiunea Biziday nu mai produce încasări.

Mai multe despre subiectul C-SPAN aici.


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

0 thoughts on “Moise Guran are dreptate”

Leave a Reply

Related Posts

Cotidiene

Îmi place când Waze ne ferește de propria prostie

Duminică m-am întors în București pe o ploaie absolut oribilă. Știți voi: aia care necesită ștergătoarele la viteză maximă și cel mult 70 km/h în afara localității. Cu toate astea, tot am dat de imbecili Read more…

Cotidiene

Dacă aș fi primar (4)

Bine ați venit în seria de articole care nu propun autostrăzi suspendate, revoluție în trafic în 6 luni și zone metropolitane! Articolele “Dacă aș fi primar” cuprind idei simple, care pot îmbunătăți vizibil bunul mers Read more…

Cotidiene

România Liberă și Mediafax au aflat că ungurii l-au omorât pe Mihai Viteazul

Cum stăteam eu așa pe Facebook și mă uitam cum rămânem fără miniștri, văd o știre de la România Liberă care dă ca sursă pe Mediafax. Știrea? Papa Francisc acceptă teoria Big Bang. Știrea e Read more…