Decât să vă puneți viața în pericol și să coborâți la poză cu ursu’ de la cota 1400, mai bine mergeți la Zărnești, la Sanctuarul Urșilor. Este cel mai bun mod de a realiza că oamenii sunt chiar proști.

Am rămas cu câteva lucruri în urma vizitei de la Zărnești. Primul dintre ele este că pe la începutul anilor 2000 aveam o legislație de toată jena. Cel mai probabil aderarea la Uniunea Europeană ne-a făcut să adoptăm niște legi care să apere mai bine animalele sălbatice. Astfel, Max de la Sinaia n-a mai fost nevoit să stea la poză cu turiștii care veneau la Peleș. Din nefericire, Max și-a pierdut vederea definitiv, dar acum are parte de liniștea și de natura cuvenite.

Max

Doi. Afecțiunile psihice sunt foarte prezente și în cazul urșilor. Cei ținuți mult timp în cuști sunt și cei mai afectați, un exemplu fiind deplasarea continuă pe o distanță foarte scurtă (4-5 metri), deși urșii au la dispoziție hectare întregi.

Trei. Oamenii de la Zărnești caută să salveze cât mai mulți urși. Câteodată urșii vin la pachet și cu alte animale, cum ar fi o haită de 6 lupi.

O memă în variantă românească

Pe lângă urși și lupi, Asociația Milioane de Prieteni are grijă și de căprioare, câini și bufnițe, printre altele.

Patru. Toate fondurile sunt asigurate din donații, bilete plătite de către vizitatori și de către shop-ul online. O vizită la Sanctuar trebuie stabilită telefonic, iar tarifele diferă în funcție de perioadă. Vedeți aici toate detaliile.

Cinci. Ajungeți foarte ușor la Sanctuar, de pe DN73A. Dacă aveți în plan să vizitați cetatea Râșnov, urșii sunt foarte aproape.


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.