Era anul 2008 și în România avea loc primul Armin Only. Mi-am cumpărat un tricou alb, am descărcat logo-ul “Armin Only” și am fost la o imprimerie ca să-mi rezolve treaba. Cinci ani mai târziu “A State of Trance” are propria linie de tricouri și accesorii. Sunt 12 petreceri A State of Trance 600, iar cei de la Armada s-au asigurat că există marfă pentru fiecare în parte.

asot600Ce vedeți mai sus sunt niște brelocuri extrem de scumpe (€20 bucata), însă partea bună e că tot atât costă și carcasele de iPhone. Pe lângă asta mai găsiți tricouri, hanorace, steaguri și compilații – destul cât profitul să fie notabil.

Totuși grosul va fi scos de pe urma petrecerilor. Toate cele 12 evenimente vor strânge cel puțin 10.000 oameni, iar 3 4 dintre ele sunt deja sold out. Primul a fost aseară la Madrid, un oraș care era deja aglomerat din cauza meciului lui Atletico Madrid. Printre altele urmează și Sofia pe 8 martie și deja am auzit niște conaționali cu gânduri serioase de a trece Dunărea. De fapt toată regiunea Balcanilor va fi atunci la Sofia și va contribui serios la profitul evenimentului.

Așadar oamenii de marketing își fac bine treaba și storc ultimul cent de pe urma ASOT-ului. Cu toate astea mai rămâne ceva de făcut: oamenii de la PR cam dorm și ar trebui să promoveze mai cu talent genul muzical numit “trance”.

Categories: Muzica

Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

0 thoughts on “Marketingul in muzica electronica”

Leave a Reply

Related Posts

Muzica

Tuesday Maybe este albumul de ascultat în drum spre festivaluri

Ce asculți în drum spre festivaluri? Aceleași melodii pe care vei dansa o noapte întreagă? Cam redundant, zic. Așa că v-am găsit ceva care să vă bage în starea de festival, dar care să nu Read more…

Muzica

Armin van Buuren – Sunny Days

Se pare că Armin merge pe rețeta melodiilor lansate în versiune pop, ca mai apoi să fie remixate de comunitatea DJilor trance. S-a întâmplat cu I Need You, se întâmplă și acum cu Sunny Days. Read more…

Muzica

Am făcut un cover Above & Beyond pe iPhone

Ziceam acum ceva timp că Apple a pompat noi lucruri în versiunea iOS a aplicației GarageBand. Unul dintre ele este plugin-ul Alchemy, cumpărat de americani în urmă cu vreo doi ani. Am vrut să văd Read more…