S-au întâmplat câteva chestii interesante în seara asta la X Factor, așa că le iau pe rând. Primul lucru ar fi că am întârziat și pe Andrei nu l-am auzit decât de undeva din spatele tribunei publicului și sunetul nu a fost grozav, însă vorbele juriului m-au lămurit că a cântat bine (aștept să apară materialele video pe site-ul X Factor).

În al doilea rând l-aș împușca pe tipul care pe timpul pauzelor încerca sa mai animeze publicul. Înțeleg că spectatorii nu au fost destul de cooperanți, dar asta e efectul prestației concurenților, a juriului și a celor doi moderatori, nu e vina mea că Antonia a cântat mediocru și Morar face în continuare niște remarci de îți stă mintea în loc.

Trei: PR-ul Antenei se mișcă destul de mult în perioada asta și insistă pe două lucruri – primul este oferirea publicului unor povești lacrimogene, gen Adrian Tutu, al doilea fiind niște lovituri directe către Vocea României: “aici nu contează doar vocea” mi se pare că a spus Dani. Deși înțeleg care e publicul țintă al X Factor, îmi vine destul de greu să mai accept grețoșenii lacrimogene ce sunt vârâte cu forța pe gât. Oamenii care cântă au un adevărat potențial, ar putea face spectacol și fără “sunt țigan și toată viața mi s-a spus ca nu am nicio șansă”.

Al patrulea lucru: PR stunt-ul Alin Văduva. Cine s-a gândit la treaba asta l-a scos foarte bine pe tipul ăsta: acum e erou, s-a sacrificat, își riscă vocea etc. Mulțumesc Paulei pentru cuvintele “nu e corect ce faci”. Însă efectul a fost evident vizibil: cei mai mulți fani au fost cei ai lui Alin, e posibil ca acesta să fie cel mai votat după ziua de mâine. Îi propun lui Cristi Manafu să îl nominalizeze pentru Webstock 2012.

Mambo number 5: tipa de la Duo Voice a falsat la un moment dat, T&L este un cuplu inegal, Gabriel must show he has bigger balls than what I’ve seen tonight, Antonia a avut o piesă nepotrivită pentru vocea ei, iar mâna dreaptă a dansatorului cred că a stat așa de bine când a luat-o în brațe pe ea, încât săraca fată a ratat începutul refrenului (va trebui să ma uit pe reluări, și mă voi uita de foaaarte multe ori :D), Iulian Vasile a cântat bine, însă tot nu îi accept comportamentul pe care l-am observat cu ocazia Orange University of Cool (prea ia in serios rolul de “I’m a star, deal with it”, poate că nu e așa în realitate), Diana Hetea are într-adevăr o voce puternică, plăcută, Alin Văduva are de asemenea o voce bună, însă trebuie să aibă grijă pe viitor cum o folosește.

I-am lăsat deoparte pe Irina și Andrei, întrucât nu am beneficiat de cel mai fericit sunet. Oricum știți pe cine susțin si vă recomand să faceți același lucru.

PS: Săptămânalul meme!


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

Leave a Reply

Related Posts

Muzica

Două melodii bune de la #ABGT250

Above & Beyond au marcat 250 de episoade ale emisiunii Group Therapy printr-un weekend plin de muzică organizat în America, în statul Washington (The Gorge Amphitheatre). Pe lângă melodiile lor și anunțul că următorul album, Read more…

Muzica

Evenimentele dance restrânse n-or să moară prea curând

Întotdeauna mi s-a părut amuzant să aud mari DJ că se simt la fel de bine atât pe stadion de mii de fani, cât și într-un club de 200 de persoane. Mă gândeam că e Read more…

Muzica

Cum s-a văzut Untold de la București

Ce faci când nu ești în Cluj și Untold e pe toate gardurile? Păi te uiți, că altceva n-ai ce face. Este primul Untold care mă prinde departe de complexul amenajat în jurul noului stadion. Read more…