mac pro

Am tot așteptat ca știrea asta să apară prin feed-urile românești pe care le urmăresc. N-a fost să fie, așa că o scriu aici: Mac Pro, calculatorul performant al Apple, va fi înlocuit anul acesta cu o versiune mai bună. Dar de ce așa de târziu? Ultima dată când Mac Pro a primit un update serios a fost în 2010, iar în 2012 procesoarele au fost puțin îmbunătățite.

E greu de crezut că modelul care a ținut Apple în viață în anii ’90 a fost lăsat în plan secund. Cam așa se întâmplă când produse ca iPod, iPhone și iPad generează venituri de ordinul miliardelor de dolari. Mac Pro a fost instrumentul ales de către oamenii ce se ocupau de DTP, grafică, video și alte nebunii creative. Mulți DJ lucrează în Logic Pro, aplicație disponibilă doar pe platforma Mac OS X, așa că puterea de procesare a fost mereu apreciată.

Nu știu cât de mult influențează și decizia Uniunii Europene de a interzice comercializarea modelelor Mac Pro începând cu 1 martie 2013. Motivul se leagă de protecția consumatorului, anume lipsa unei protecții a sistemului de răcire (ventilatoarele, riști să-ți tai unghiile în ele dacă nu ești atent).

Dacă e să anticipez specificațiile tehnice ale următorului Mac Pro, atunci trebuie să mizez pe Intel și pe platforma Haswell (ce va fi lansată în vară), soluții grafice de la NVIDIA, multe discuri de stocare Fusion Drive și deja disponibilele Thunderbolt, USB 3.0, SDXC. Mi-aș dori ca Apple să păstreze măcar un port Firewire, există destule plăci de sunet care încă se folosesc de interfața asta. Încă un lucru: dacă UE nu acceptă forma actualului Mac Pro, există șanse foarte mari ca următoarea generație să beneficieze de un nou design.

Categories: Cotidiene

Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

1 Comment

Yamasha · February 4, 2013 at 01:17

nu as investi atat de multi bani intr-un mac niciodata….

Leave a Reply

Related Posts

Cotidiene

Un canal de Youtube pentru fanii minimalismului

Matt D’Avella e un tip care trăiește într-un apartament minimalist și vorbește pe Youtube despre asta. Bine, a și regizat un documentar pe aceeași temă – îl puteți vedea pe Netflix. Motiv pentru care (probabil) Read more…

Cotidiene

Sunt curios ce influență poate avea un retailer asupra unui serviciu de curierat

Pentru cei care mă știu, povestea coletului Urgent Cargus din preajma Crăciunului este cunoscută. Pe scurt: un produs comandat de pe ASOS și livrat perfect până la Oradea de către DHL a ajuns în mâinile Read more…

Cotidiene

Cu ce-am rămas după un Paște petrecut acasă

E fain să te întorci acasă, mai ales de Sărbători. Prinși în bula asta a Capitalei ce respiră foarte greu, treapta mai mică de viteză a Provinciei prinde bine. După multă mâncare și tradiționala adunare Read more…