Avertisment: Următorul articol prezintă informații cheie din scenariul filmului!

În caz că și voi ați fost orbiți de spectacolul Sci-Fi construit de frații Wachowski ca mine, un action flick junkie cu așteptări prea mari pentru binele propriu, m-am gândit să scriu câte ceva din gândurile mele despre Jupiter Ascending, după ce am reușit în sfârșit să-mi scot imaginea urechilor lui Channing Tatum din cap. Filmul completează seria obsesiei fraților Wachowski pentru canibalism, compusă până acum din The Matrix și Cloud Atlas, mascând o declarație despre cultura consumerismului în spatele unei producții cinematografice de mare anvergură.

Mila Kunis, o prezență de altfel fascinantă pe scena marelui ecran al comediilor, este absorbită într-un vârtej al replicilor banale și fade din care nici măcar epitomul băiatului bun, portretizat aici de Channing Tatum, nu o poate salva. Tatum, pe care îmi vine greu să îl mai iau în serios ca star de acțiune după 21 (și 22) Jump Street, White House Down și mai ales după This Is The End, reușește să își depășească crunta portretizare de “cel mai bun prieten al omului”, în mare parte datorită subtilității cu care a fost construit personajul său ce poartă numele de Caine (subtil am zis). “Am mai multe în comun cu un câine decât cu tine” îl descrie destul de bine.

Aproape deloc surprinsă de epopeea care i se dezvăluie la fiecare pas, “Aleasa” (pentru că vorbim despre frații Wachowski) reușește să-mi aducă aminte mai puțin de o regina reîncarnată și mai mult de Bella Swan (“Climb on spider monkey!”) sau de Lara Croft în cel mai recent joc din seria Tomb Raider, sărind efectiv din lac în puț cu grația unei gazele prinsă într-o rafinărie în colaps.

Cel mai înfricoșător moment nu l-a avut însă în prim plan pe reptilianul înaripat, care de altfel a fost cel mai reușit și complex personaj din întreaga producție, din punctul meu de vedere, ci faptul că nici după descoperirea elixirului tinereții sau după înfrângerea gravitației personale, nici măcar după 1 miliard de ani de la apariția speciei, umanitatea nu a reușit să scape de cel mai dezolant și crunt abis: birocrația.

Îmi închei pledoaria adresând condoleanțele mele filmului care, în ciuda unui potențial debordant, nu a reușit să depășească calitatea trailerului, singurul aspect revoluționar fiind faptul că Sean Bean a supravietuit până la sfârșit.

Acest articol a fost scris de Mădălina. Care n-are blog. Dar poate o convingem 🙂


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

2 Comments

Victor · February 7, 2015 at 13:30

Bun text. Sa-ti faci blog Madalina. 😉

24 de ore mai târziu… | The Household Geek · February 7, 2015 at 22:27

[…] sentimente, împreună cu susținerea necontenită a persoanelor care au reacționat în urma guest postului de ieri, mi-au dat curajul să îmi înșir gândurile pe hârtie, în loc să îi umplu lui Dan […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.