Nerd stuff ahead. Țin chestia asta de câteva luni!

Thor: Ragnarok apare în sălile de cinema pe 3 noiembrie, iar mașinăria de marketing a celor de la Marvel a început să bage serios în viteză. Deja știm că în Ragnarok, Hela distruge Mjolnir. Este a patra persoană (după Odin, Thor și Vision) care poate ține ciocanul mitologic, ceea ce contravine un pic ideii de a fi vrednic. Așa că, dacă e vorba doar de greutate, cât cântărește Mjolnir?

Din fericire, omul care ne oferă soluția este chiar Neil DeGrasse Tyson. Specialistul în astrofizică s-a bazat doar pe informațiile primite din primul film Thor, fără a lua în calcul materialul din benzile desenate. În primul film, vocea lui Anthony Hopkins spune că Mjolnir a fost creat dintr-o stea ce se dovedește a fi neutronică.

Știind densitatea, pe de o parte și dimensiunile Mjolnir, pe de alta, Neil DeGrasse Tyson a ajuns la concluzia că ciocanul lui Thor cântărește cât 300 de miliarde de elefanți. La o greutate medie de 3.5 tone, avem de a face cu 1.05 triliarde de tone. Nu-i de mirare că Banner (în ambele forme) n-a putut să-l ridice.

Deși explicația lui Tyson este complet logică, aceasta este dată peste cap de către Universul Cinematic Marvel și de către un profesor de fizică, specialist, de asemenea, în mitologie nordică. Cel din urmă spune că Mjolnir cântărește undeva la sub 3 kilograme și că abilitatea de a-l ridica ține cu adevărat de vrednicia personajului. Ceea ce mă face să mă întorc la Universul Cinematic Marvel și la Avengers: Age of Ultron, film în care Steve Rogers, Captain America, a mișcat un pic ciocanul.

În orice caz, este de apreciat că Marvel ține cont de detalii de acest gen. Când e vorba de știință în general, aceștia angajează consultanți specializați în fizică și domenii anexe, pentru a fi siguri că informațiile pe care le afișează publicului sunt reale. Aici vă recomand să urmăriți știința din spatele filmului Doctor Strange, poate cel mai pe ciuperci film din Universul Cinematic Marvel.

Materialul lui DeGrasse Tyson e mai jos:


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

1 Comment

Mythologica · July 24, 2018 at 13:41

Vrednica intreprindere!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.