Nu cu mult timp în urmă vorbeam despre Avi-on și ideea de întrerupător smart. Săptămâna aceasta se pare că Quirky, în colaborare cu General Electric aduce pe piață o serie de instrumente smart ce merg de minune în casă. Sau cel puțin așa declară ei.

Principala țintă este termostatul de $250 al celor de la Nest și, de aceea, colaborarea dintre cele două companii a dat naștere gadget-ului Norm, un alt termostat, dar care costa $80. Brusc ideea de a cheltui bani pe un termostat inteligent nu mai pare chiar așa de stupidă, însă cele două companii nu se opresc aici. Împreună vor lansa până la sfârșitul anului și la începutul lui 2015 accesorii cu rol de întrerupător, detector de umiditate, mișcare, o priză inteligentă ce poate citi consumul și un sistem de monitorizare a ușii de la garaj.

În plus, Quirky a mai prezentat și Spotter Uniq, un fel de Project Ara pentru cei ce doresc o casă inteligentă – cumperi baza și apoi completezi cu senzorii care îți convin.

General Electric are un rol mare în toată treaba asta pentru că, acum nu mult timp, a introdus becul inteligent de până în $15, cam de 3 ori mai ieftin decât un bec Philips Hue. Revenind însă la Quirky, găsiți toate detaliile despre produse pe The Next Web.


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

Leave a Reply

Related Posts

Tech

Nokia 8 e complicația de care finlandezii au nevoie

Aseară, între discuțiile despre Game of Thrones și Supercupa Spaniei, Nokia a anunțat vârful de gamă. Se numește Nokia 8, rulează Android și vine cu câteva elemente distincte față de competiție. Deși a stârnit ceva Read more…

Tech

Noul iPhone se apropie…

Nici nu îmi dau seama când a trecut vara. Partea bună e că evenimentul Apple va deschide o toamnă plină de lansări.Pe modelul celui de anul trecut, am făcut o listă cu lucrurile pe care Read more…

Relax

Una bună cu Elon Musk și Artificial Intelligence

Artificial Intelligence is the rage these days. Este imposibil să nu dați peste o variantă a propoziției anterioare dacă navigați pe site-urile care tratează subiectul. De asemenea, cred că știți până acum că Elon Musk Read more…