S-au adunat câteva.

Tomb Raider

Încep cu Tomb Raider. E bun. Nu e un film excepțional, însă nu m-a făcut să dau ochii peste cap și să mă uit la ceas. Vikander face un rol bun, deși anumite scene de acțiune ar fi trebuit să omoare personajul pe loc. În fine, Hollywood.

Pentru că urmau comparații cu Lara Croft a Angelinei Jolie, scenariștii au sucit un pic povestea și au făcut-o pe Vikander #saraca. Merge la sală, livrează pe bicicletă, participă la cursele ilegale de bicicletă din Londra (că după ce a trecut Vin Diesel pe acolo în al 6-lea Fast & Furious, n-a prea mai rămas nimic) și probabil participă la protestele #rezist.

Când intră în posesia ultimelor hârtii scrise de tătuca, Lara pornește într-o călătorie până la dracu’n praznic, doar ca să afle ce a pățit pseudo-Nechiforul nostru Lipan. Ritmul filmului este bun, accentul cade pe Lara și mai puțin pe personajele secundare, iar editarea e ce trebuie, mai ales în mormântul japonez.

N-o să rupă la box office, dar pare genul de film pe care l-ar lua PRO-ul pentru a-și asigura audiența într-o zi de weekend. Merită văzut în cinema.

The Incredible Hulk

Am început să iau la rând filmele din Universul Cinematic Marvel, ca să fiu la zi până apare Infinity War. Dintre toate, The Incredible Hulk este considerat cel mai slab. Am ținut să-l văd din nou, ca să-mi dau seama de ce.

Norton face un rol decent, este chiar viabil ca Banner, mai ales că omul de știință este creionat ca fiind mai suplu în benzile desenate. Problema e că Hulk nu se aseamănă deloc cu moaca lui Norton (problemă pe care Marvel a rezolvat-o când l-au pus pe Mark Ruffalo să-l joace).

A doua chestie insuportabilă a filmului este Liv Tyler, una dintre cele mai slabe portretizări din Universul Cinematic Marvel. Este pusă în film doar ca să fie sprijinul moral al lui Banner.

A treia problemă este specifică filmelor Marvel din prima fază cinematică: antaganonistul este o reflexie a eroului, numai că, de data asta, The Abomination, este o adunătură oribilă de pixeli. Tim Roth este cât de cât interesant în rolul lui Blonski și, indirect, are aceeași motivație pe care o regăsim și la Kaecilius (Doctor Strange).

Nu în ultimul rând, dacă sunteți atenți la genericul de la începutul filmului, puteți să aflați cam toată acțiunea filmului.

Jessica Jones, sezonul 2

Ce s-ar fi întâmplat dacă Jason Bourne ar fi fost creat de către oamenii de la Marvel și ar fi fost femeie? S-ar fi numit Jessica Jones! Pentru că premisa celui de-al doilea sezon este că Jessica nu-și mai aduce aminte cum și-a căpătat puterile și vrând, nevrând, începe să descoasă firele propriei renașteri.

Pentru că benzile desenate se adaptează vremurilor și tratează teme de actualitate, nici serialul nu face excepție. Problema e că sezonul al doilea încearcă prea mult să ne spună să fim implicați în societate. Chiar până la exasperarea unui privitor dornic de a o lua la pumni pe Trish Walker (bff-ul lu’ Jess).

Partea cea mai bună a sezonului este un spoiler în persoana lui David Tennant care se întoarce în rolul lui Killgrave. Stați liniștiți, Killgrave a rămas între patru scânduri, însă acum trăiește în subconștientul Jessicăi. Iese la suprafață într-un singur episod, însă prestația lui Tennant este suficientă pentru a face întregul sezon să merite timpul celor 13 părți.

Urmează Ready Player One, apoi Avengers: Infinity War.


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.