Sau iOS versus Android, depinde cum vedeți problema. Văzusem pe Gadget.ro niște motive pentru care Apple va fi mereu în fața Samsung în ceea ce privește smartphone-ul. Fix motivul cel mai important a rămas pe dinafară.

Apple e un lovebrand

N-am timp să explic de ce, dar dacă sunteți la curent cu isteriile din ultimii ani, atunci înțelegeți. Samsung n-o să reușească niciodată asta. O companie care face și cuptoare cu microunde, și aspiratoare (mândru posesor by the way) nu va deveni niciodată un lovebrand. De-asta și investesc enorm în marketing, pentru că altfel n-au cum.

Sunt atâtea bloguri de zvonuri Apple, încât obosesc în a le citi pe toate. Câte bloguri dedicate brandului Samsung cunoașteți? Și nu-mi spuneți de Mobilers că nu ține.

De la faptul că Apple e un lovebrand pornesc și toate celelalte avantaje: aplicații lansate exclusiv pe iOS, venituri mai mari pentru dezvoltatori, satisfacția cumpărătorului (faptul că îți iubești telefonul sau laptopul duce la o experiență de utilizare mult mai bună) și, nu în ultimul rând, expunere gratuită în media.

Samsung a trebuit să recurgă la piese de teatru ca să atragă atenția asupra Galaxy S4. Apple va ține mereu același tip de prezentări. Pentru că ăsta e brandul.

PS: La On Air Music Awards m-am jucat puțin cu un iPad mini. L-am întrebat pe Vlad Dulea cum i se pare. Mi-a zis “Vezi și singur”. Trageți concluziile.

Categories: Cotidiene

Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

0 thoughts on “Eterna discuție pe tema Apple vs Samsung”

Leave a Reply

Related Posts

Cotidiene

Îmi place când Waze ne ferește de propria prostie

Duminică m-am întors în București pe o ploaie absolut oribilă. Știți voi: aia care necesită ștergătoarele la viteză maximă și cel mult 70 km/h în afara localității. Cu toate astea, tot am dat de imbecili Read more…

Cotidiene

Dacă aș fi primar (4)

Bine ați venit în seria de articole care nu propun autostrăzi suspendate, revoluție în trafic în 6 luni și zone metropolitane! Articolele “Dacă aș fi primar” cuprind idei simple, care pot îmbunătăți vizibil bunul mers Read more…

Cotidiene

România Liberă și Mediafax au aflat că ungurii l-au omorât pe Mihai Viteazul

Cum stăteam eu așa pe Facebook și mă uitam cum rămânem fără miniștri, văd o știre de la România Liberă care dă ca sursă pe Mediafax. Știrea? Papa Francisc acceptă teoria Big Bang. Știrea e Read more…