Tânguirea specifică nouă, ca popor, dăinuie și acum, cu toate că nu mai ascultăm doinele bătrânești. Schimbați pe orice post de radio și e imposibil să nu dați peste una dintre cele două melodii în care versurile sunt atât de deprimante, încât ar putea fi adaptate unui film românesc desfășurat în perioada comunistă.

Prima melodie care îmi vine în minte este “Strigă”, semnată de Puya și Inna, cu strofe nu au nicio legătură cu refrenul, oricât de metaforic ar fi vrut omul care a scris așa ceva. Și cum Puya trebuie să fie un pic mai comercial decât în perioada “Probleme de familie”, versurile au fost reciclate în ceea ce ați auzit probabil toată vara pe la radio și tv.

A doua melodie duce noțiunea de doină de jale către sublim, o piesă după care a trebuit să caut pe Kiss Fm prin top să văd exact cine o cântă. E vorba despre “Poză de album”, cântată de Mellina și Vescan, melodie care este, în esență, o telenovelă cu final trist. Și chestia a fost prin topuri pe primul loc, atât de mult le place românilor să audă despre unul care a dus-o bine și acum e cerșetor.

Pana mea: nu e vorba despre mine, deci n-o duc așa de rău.


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

1 Comment

Marian · October 28, 2014 at 07:13

Mai bine scoţi primul paragraf dacă asta e părerea ta despre propriul tău popor. Tânguirea de care zici nu se regăseşte în faptele istorice măreţe ale neamului nostru.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.