Acum că nebunia Batman v Superman a ajuns la final și filmul are o cădere masivă la box office, e timpul să ne îndreptăm atenția către al doilea meci dintre super eroi – Captain America: Civil War. Și dacă sunteți sătui de filme bazate pe benzi desenate și de aceeași situație în care doi eroi se iau la trântă, iată de ce filmul Marvel va face toți banii:

Frații Russo continuă excelenta poveste The Winter Soldier

Anthony și Joe Russo au demonstrat în The Winter Soldier că filmele bazate pe benzile desenate pot fi serioase fără a avea elementul gritty specific filmelor Warner Brothers/DC. Cu influențe de thriller, politic și spionaj, The Winter Soldier a fost atât de bun, încât până și cei de la ScreenJunkies au spus că este “a really well-directed, entertaining movie”.

Joe Russo and Anthony Russo

Stilul celor doi regizori a impresionat atât de mult, încât, pe lângă Civil War, frații Russo au semnat și pentru regizarea seriei Avengers: Infinity Wars. Din multiplele trailere care au fost publicate până în acest moment, povestea pare foarte bine scrisă, iar acest lucru s-a văzut în numărul mare de vizualizări (cu mult mai multe decât a reușit Batman v Superman).

Singurul test pe care frații Russo trebuie să îl treacă este coerența filmului cu o aglomerare de personaje importante. Joss Whedon a fost genial pe partea asta în ambele filme Avengers (și în special în al doilea), iar Anthony și Joe Russo au dificila sarcină de a gestiona cel mai mare număr de personaje esențiale într-un film Marvel.

Două ore și jumătate fără expozițiune inutilă

Avantajul Marvel în Civil War este că a avut o grămadă de timp să amplaseze fiecare personaj cunoscut într-un anumit tipar. Asta înseamnă că noii veniți, Black Panther, Spider-Man și personajele jucate de Martin Freeman și Daniel Bruhl, au suficient timp la dispoziție să se desfășoare în fața publicului.

Civil War este cel mai lung film Marvel de până acum (cu trei minute mai lung decât Age of Ultron), însă, dacă filmele anterioare ne-au învățat ceva, timpul va trece extrem de repede. Dincolo de fantezia super-eroilor Marvel, frații Russo vor continua abordarea temelor importante ale prezentului: renunțarea la libertate în favoarea sentimentului de siguranță.

Filmul are loc și în România. Mai mult, un personaj central este român!

Românul care poate fi următorul Captain America! Soarta lumii poate fi rezolvată numai în România! Dacia dă lovitura și apare într-un blockbuster de Hollywood! Mă aștept să văd titluri de genul ăsta pe site-uri în care dacologii și naționaliștii își iau doza zilnică de conspirații masonice. Partea și mai interesantă din titlurile de mai sus este că, în esență, toate sunt adevărate.

Fanii MCU (Marvel Cinematic Universe) știu deja că Sebastian Stan îl joacă pe James Buchanan “Bucky” Barnes, personajul ce devine Winter Soldier și, cel puțin în benzile desenate, devine Captain America după ce Steve Rogers este asasinat.

captain-america-winter-soldier-sebastian-stan

Doi la mână, acțiunea filmului va avea loc și în România. În trailer se vede un Logan galben, condus probabil de Relu din Umbre, plus alte elemente în limba română. Scenele ce au loc în România au fost filmate în Berlin. Având în vedere povestea de pe acum, este foarte posibil ca Steve Rogers (Captain America) și Sam Wilson (Falcon) să continue căutările începute în Winter Soldier chiar în România.

Probabil ultima apariție a lui Robert Downey  Jr. ca personaj central în MCU

Coincidența face ca astăzi să fie ziua lui Iron Man – Robert Downey Jr. împlinește 51 de ani și, deși fanii nu se pot sătura de genius, billionaire, playboy, philanthropist, vârsta începe să își arate semnele pe chipul lui Tony Stark. Downey este conștient că publicul vrea un Iron Man 4, însă Civil War poate fi considerat lejer al patrulea episod al poveștii lui Tony Stark, lăsând la o parte cele două episoade Avengers.

Desigur, Downey poate avea apariții de tip cameo sau un rol minor în viitoarele filme Marvel, inclusiv în Infinity Wars, însă setea fanilor nu poate fi potolită prin porții mici, așa că Civil War e ultima șansă de a-l vedea pe Tony Stark la capătul unei călătorii care a pornit cu aroganță maximă și care pare a se sfârși cu multe lecții învățate (poate și cea a sacrificiului?).

Iron-Man-3-Robert-Downey-Jr-Suits

Spider-Man completează trinitatea Civil War

Scurt istoric pentru cei care se întreabă de ce nu apare și Wolverine în toată povestea asta: prin anii ’90 Marvel a fost aproape de faliment. Ca să nu dea toată afacerea de gard, drepturile de imagine pe partea de cinema au fost vândute către marile studiouri. 20th Century a cumpărat drepturile pentru universul mutanților (X-Men, Deadpool), Fantastic 4 și Cable, Sony a luat universul Spider-Man, iar Universal Pictures deține în continuare drepturile de distribuție pentru The Hulk (a.k.a de-aia nu-l vedem pe Ruffalo într-un film solo).

Fiind un personaj central poveștii Civil War, Spider-Man s-a aflat pentru foarte mult timp în afara planurilor Marvel. Norocul a făcut ca Sony să aibă ghinion cu al doilea Spider-Man jucat de Andrew Garfield (poveste prea complicată, prea mulți antagoniști – Paul Giamatti are un rol absolut degeaba ca Rhino). Ghinionul Sony s-a adâncit în momentul în care baza lor de date a fost spartă și publicul a putut vedea de ce Peter Parker a fost în afara planurilor Marvel – reticența oficialilor Sony de a-l împrumuta către MCU. Puși în fața unui al treilea reboot în 15 ani, Sony a decis până la urmă ca a treia interpretare a lui Peter Parker să debuteze în Civil War, urmând ca Marvel să ofere asistență în filmele solo.

Marvel's Captain America: Civil War Spider-Man/Peter Parker (Tom Holland) Photo Credit: Film Frame © Marvel 2016

Apariția lui Tom Holland ca Spider-Man este importantă din mai multe motive: întoarcerea la esența personajului Peter Parker: puști de liceu (Holland are 19 ani, va interpreta un personaj de 15 ani), costumul are puternice influențe ale anilor ’60; completează trinitatea Civil War: Spider-Man pornește de partea lui Tony Stark, dar schimbă tabăra până la final și se alătură lui Captain America; în cele 4 secunde în care apare în trailer pare să fi convins deja armata de fani Marvel.

Se pregătește terenul pentru Avengers: Infinity Wars

Deși umblă vorba că Thanos nu va avea vreo apariție în Civil War, filmul va pregăti terenul pentru ceea ce va fi finalul trilogiei Avengers. În momentul de față, eroii Marvel de pe marele ecran s-au confruntat cu 4 pietre: The Space Gem (Tesseract-ul din primul Captain America și Avengers), The Mind Gem (sceptrul lui Loki din ambele filme Avengers, mai târziu devine parte din The Vision), The Reality Gem (cunoscut drept The Aether din Thor: The Dark World) și The Power Gem (Orb-ul mov din Guardians of the Galaxy).

thanos-infinity-wars

Captain America: Civil War este mai teluric și sunt șanse foarte slabe să vedem o nouă piatră, mai ales că următorul film Marvel îl va introduce pe Benedict Cumberbatch ca Doctor Strange, Master of the Mystic Arts, unde există șanse foarte mari să vedem The Soul Gem. Cât despre a șasea și ultima piatră, logica mea spune că ar trebui să apară în următorul Guardians of the Galaxy.

Lăsând la o parte toate teoriile, Captain America: Civil War promite să fie unul dintre cele mai așteptate filme ale anului. Va fi apreciat de critici? Eu zic că da. Va încasa peste 1 miliard la nivel global. Lejer. Va ține fanii în suspans până la următorul film din serie? La câte au promis regizorii, cu siguranță! Ne vedem în sala de cinema!

 


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

Leave a Reply

Related Posts

Film

Kevin Spacey și “knee jerk reaction”

an immediate unthinking emotional reaction produced by an event or statement to which the reacting person is highly sensitive; – in persons with strong feelings on a topic, it may be very predictable. knee jerk reaction Read more…

Film

Thor: Ragnarok este cel mai bun film din trilogie*

“If you’re nothing without the suit, then you shouldn’t have it.” Tony Stark – Spiderman: Homecoming M-am gândit la replica asta în timp ce eram martorul punctului culminant din Thor: Ragnarok. Știm deja că personajul Read more…

Film

A Night at the Garden: Statele Unite ale Americii sub nazism

E greu să pui Statele Unite ale Americii lângă nazism, chiar și cu tot ceea ce s-a întâmplat în Charlottesville. Cele două concepte sunt diametral opuse: o țară formată din imigranți versus o țară locuită Read more…