M-am intors in Buzau cu autocarul dupa o foarte indelungata perioada de timp cand m-am bazat pe CFR. Cu autocarul e oarecum mai bine: nu se sta in picioare, nu vine supracontrolul, nu vin cersetori, nici vanzatori de apa, bere, sucuri, seminte baietii, nici vanzatori surdo-muti.

Partea mai putin reusita a acestui tip de transport este lipsa autostrazilor. E85 e un drum relativ bun daca esti atent si nu mergi ca descreieratul, dar faptul ca taie fiecare satuc il face foarte enervant… nu la fel de enervant precum lipsa a doua benzi intregi pe sens, dar asta este alta poveste.

Fiind constient ca o sa stau aproape doua ore intr-un autocar, am decis sa nu-mi mai iau castile si sa aud ce se da la radio. In afara de ultima bucata de drum, soferul a lasat radioul setat pe ZU. Dupa o jumatate de ora de drum ne aflam la iesirea din Afumati, in urma melodiilor ascultate dandu-mi seama ca muzica de club de la noi, in marea ei majoritate, e ca jocul acela cu scaunele mai putine decat oamenii. In jocul respectiv, intotdeauna este un scaun mai putin decat participantii la joc, oamenii trebuie sa danseze/ o arda aiurea pe langa scaune iar atunci cand bate gongul sa se repeada catre unul.

Mi-am dat seama ca asa este si in cazul mainstream-ului romanesc: toti danseaza pe ritmuri de popcorn (care, intre noi fie vorba, e destul de usor de obtinut) si se inghesuie pe niste scaune sub forma de Radio ZU, Kiss FM, Radio 21, Pro FM si alte posturi cu target pe populatia tanara.