Agenţii imboliari reprezintă exemplul perfect de “lasă că merge şi aşa”. Ca un provincial mutat în Bucureşti pentru studii, am căutat prin zeci, poate sute de anunţuri de pe diferite site-uri. Acolo am găsit primele semne că agentul (sau agenţia) este de neam prost.

Cea mai mare problemă e de găsit în rândul pozelor de prezentare a apartamentului. Am văzut atâtea poze ale uşilor, balcoanelor, frigiderelor şi băilor încât mi s-a făcut silă la un moment dat. Agenţii imobiliari habar n-au cum să facă o poză decentă unui apartament.

Singurul caz fericit a fost prin septembrie-octombrie 2011, când am găsit un apartament cu 3 camere la Electroaparataj. Poze făcute cu un obiectiv fisheye, exact din colţul camerei. Am pus mâna pe telefon şi am descoperit că domnul cu care vorbeam era chiar proprietarul apartamentului. Mai târziu aveam să aflu că fiul dumnealui este fotograf. Deci agenţiile îşi pierduseră orice urmă de respect din partea mea.

Mai rău a fost când m-am întâlnit cu agentul imobiliar al unui alt apartament din zona Tineretului. Apartamentul drăguţ, renovat recent, fiul proprietarului ne făcea turul. I-am apreciat sinceritatea atunci când mi-a spus că vecinii sunt sensibili la zgomote şi vizorişti de profesie. În schimb agentul imobiliar mi-a oferit cea mai incredibilă încercare de persuadare a clientului. Dând două degete pe perete, le-a dus la nas, le-a mirosit şi ne-a spus:

Vedeţi? Miroase a proaspăt, deci apartamentul e renovat!

M-am abţinut cu greu. Pentru toate acestea majoritatea agenţilor imobiliari merită bătuţi precum hoţii de cai. Cu toate astea îmi retrag vorbele, i-a bătut criza suficient.

Pe final vă las cu un spaţiu mic din Barcelona:


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

1 Comment

De cat spatiu ai nevoie? - Dan Pandrea · January 21, 2013 at 11:25

[…] în discuție tema imobiliarelor. După ce am urat toate cele cuvenite agenților din domeniu, am tot căutat exemple de soluții ingenioase în gestionarea spațiului […]

Leave a Reply

Related Posts

Cotidiene

Nu există motivație mai mare decât foamea

Bănuiesc că ați văzut știrea conform căreia un sfert din tineri nu studiază sau nu muncesc. Să mă apuc acum să zic cum am muncit eu “la viața mea” nu ar rezolva mare lucru într-un Read more…

Cotidiene

Cum îți dai seama dacă oamenii vor o schimbare în bine

Știți că românii așteaptă venirea unui Mesia politic, care să ne arate calea și noi să ne schimbăm după învățăturile lui. De asemenea, știți că românii se ghidează după dictonul “să se facă, apoi respectăm Read more…

Cotidiene

Emoji-urile sunt dovada că am luat-o pe arătură cu politically corectness-ul

Se discută foarte mult pe tema “corectitudinii politice” și în ce doză e suficientă pentru a nu face mai mult rău decât bine. Emoji-urile sunt dovada definitivă că ce-i mult strică. Pentru cei care au Read more…