În ultimii ani am observat un fenomen ciudat, dar normal pentru spațiul dâmbovițean: tabloidizarea știrilor din sport a devenit invers proporțională cu performanțele sportivilor noștri. Și cum în ultima vreme nu mai auzim mare lucru despre premiile, titlurile și medaliile alor noștri, știrile din sport sună cam așa:

Mai ceva ca Einstein: un ‘extraterestru’ studiat ca la NASA! Vestea care îl va face pe Ronaldo să fugă pe Lună de ciudă.

Nu dau link, mizeria de site nu merită. Recurg la capacitățile mele de analist al textelor și iau titlul de mai sus la puricat. În primul rând autorul titlului nu e chiar prost, folosește în aceeași propoziție cuvinte precum “Einstein”, “Extraterestru” și “NASA”, de unde deducem că subiectul în cauză posedă o inteligență debordantă și este studiat de cineva. De cine nu știm, dar poate e o tactică de teasing pentru a ne face să citim articolul.

Apoi avem a doua propoziție a titlului, care implică ciuda lui Ronaldo și fuga fotbalistului pe Luna. Ok, la nivel logic propoziția asta e o tâmpenie monumentală. În primul rând “vestea” despre care se vorbește vine în urma unei analize cu care nu sunt total de acord. În al doilea rând fuga nu este o reacție firească în momentul în care avem “ciuda” drept cauză. Când a fost ultima dată când ați simțit nevoia să fugiți când ați purtat ciudă? Eu știu că sentimentul în cauză se manifestă destul de violent. Și în al treilea rând nu poți fugi pe Lună, eventual poți zbura până acolo. Ronaldo e un jucător de viteză, dar nu poate atinge 300km/h pentru a decola.

Având în vedere nevoia mea pentru un titlu normal, eu aș fi pus următoarele cuvinte: “Comportamentul de pe teren al lui Messi este studiat la centrul x din Olanda”, iar știrea ar fi intrat undeva pe manșetă.

Și în cazul ăsta te întrebi: Ce faci dacă vrei să citești știri din sport? Deocamdata doar digitalsport.ro îmi vin în minte, dar mai au nevoie de oameni pentru a aduce mai mult content.

foto


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

1 Comment

Zerostiri s-a lansat : Dan Pandrea · February 7, 2012 at 01:19

[…] care scriu știri care contează. Despre DigitalSport am adus vorba într-un articol în care îmi vărsam nervii pe presa sportivă. Pentru știrile care nu tratează țurca pe maidan, ZeroStiri vine să completeze nevoia mea de a […]

Leave a Reply

Related Posts

Cotidiene

Acțiunile statului ca metaforă

Mi-am adus aminte de o fază de când locuiam în Buzău. Eram undeva prin zona stadionului și așteptam pe cineva. Pe partea cealaltă a străzii, vedeam un cerșetor undeva la 60 de ani cum mergea Read more…

Cotidiene

E bine cu autobuzul pe linia de tramvai, dar…

Aud că Primăria a găsit soluția pentru fluidizarea traficului: transformarea șinelor de tramvai în benzi speciale pentru autobuz. Prin ceea ce cred că este un exces de zel, măsura prevede ca linia 21 (Sf. Gheorghe Read more…

Cotidiene

Nu există motivație mai mare decât foamea

Bănuiesc că ați văzut știrea conform căreia un sfert din tineri nu studiază sau nu muncesc. Să mă apuc acum să zic cum am muncit eu “la viața mea” nu ar rezolva mare lucru într-un Read more…