Înainte de a vedea filmul, am aruncat o privire peste articolele ce lăudau filmul și aprobau cele 9 nominalizări la Oscar. Au avut dreptate, pentru că Birdman e un film cum nu s-a mai făcut până acum. De la montajul care dă impresia că nu există, până la coloana sonoră și personaje, Birdman este un film cu adevărat altfel.

Îl pun lângă Tropic Thunder din același motiv al existenței piesei de teatru jucate de personajul lui Michael Keaton, pe care îl întâlnim și în filmul făcut de Ben Stiller. Riggan Thomson și Tugg Speedman au foarte multe lucruri în comun: ambii au jucat în filme de acțiune de succes și, de asemenea, fiecare se află în punctul minim al pantei carierei.

În ciuda ridicolului dialogului, al personajelor și al acțiunii, Tropic Thunder a primit o nominalizare la Oscar pentru interpretarea lui Robert Downey Jr (total diferit față de prima sa nominalizare la Oscar, pentru rolul din Chaplin). Mesajul n-a reușit să treacă de bariera celor 3 personaje comice principale.

Aici intervine Birdman: construit într-o manieră mai serioasă, dar cu trăsături suprarealiste și cu dorința de a creiona cât mai bine personajele care contează, filmul regizat de Alejandro González Iñárritu atrage mai bine atenția asupra câtorva lucruri destul de importante: primul ar fi că suntem o societate de consum a poveștilor ușurele, care nu ne dau prea mult de gândit și al doilea ține de faptul că actorul este doar un om atunci când camerele de filmat se opresc.

Rămâne de văzut dacă astea două idei vor aduce Oscaruri en-gros.


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

0 thoughts on “Birdman: Tropic Thunder 2”

Leave a Reply

Related Posts

Film

La film: Wonder Woman

Lasă-le pe femei să facă puțină ordine în haosul creat de filmele lui Snyder! Wonder Woman este cel mai bun film din universul DC (de până acum), iar viitorul Justice League pare că va fi Read more…

Film

Javier Bardem știe să joace antagoniști

Încercam să îmi dau seama ce m-a atras la ultimul Pirates of the Caribbean și mi-am adus aminte de o vorbă: eroul e la fel de bun precum antagonistul cu care se luptă. Johnny Depp Read more…

Film

Guardians of the Galaxy Vol 2

E foarte ușor să te îmbeți de pe urma succesului primului film. Marvel a mizat pe niște eroi de care nu prea auzise nimeni și, ce să vezi, le-a ieșit foarte frumos la box office. Read more…