E unul dintre acele momente de care nu credeam că mă voi lovi vreodată: cel mai recent album semnat de Andre Tanneberger, cunoscut drept ATB, este foarte slab! Este adevărat că anul trecut i-am criticat o compilație, dar de data aceasta vorbim de un album, de o lucrare proprie.

Ce-i drept sunt câteva lucruri ce mă deranjează la acest album, primul dintre ele fiind graba. Având în vedere că majoritatea dj-ilor care lansează albume remixate o fac la aproximativ un an după materialul original, ATB a ales să scoată Distant Earth Remixed după o jumătate de an.

Doi! Fiind o perioadă atât de scurtă am impresia că cei care au remixat (nu toți, există excepții) au făcut-o în dorul lelii și, în cel puțin două melodii – una dintre ele: If It’s Love (Jeziel Quintela, Jquintel & Manufactured Superstars Remix) – se folosește efectul de vocal chop de te ia durerea de cap.

În al treilea rând pe album există variante de club a melodiilor originale, dar cei care au cumpărat albumul în trei CD-uri știu că respectivele melodii se află pe al treilea CD deci te trezești ca pe album există aceleași melodii pe care le știai de jumătate de an.

Eu unul aștept să apară un alt album, bine gândit și produs. Acesta nu mă impresionează.

PS: Dacă ar fi să aleg o piesă favorită: Killing Me Inside (Josh Gallahan Remix).

 


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

1 Comment

Tinna · October 9, 2011 at 10:42

True , am ascultat si eu albumul si nu pot spune ca prea multe piese mi-au ajuns la suflet. Cea de mai sus mentionata de tine , este putin mai “digerabila” sa zic asa …

Anyway astept un alt album.

Leave a Reply

Related Posts

Muzica

Evenimentele dance restrânse n-or să moară prea curând

Întotdeauna mi s-a părut amuzant să aud mari DJ că se simt la fel de bine atât pe stadion de mii de fani, cât și într-un club de 200 de persoane. Mă gândeam că e Read more…

Muzica

Cum s-a văzut Untold de la București

Ce faci când nu ești în Cluj și Untold e pe toate gardurile? Păi te uiți, că altceva n-ai ce face. Este primul Untold care mă prinde departe de complexul amenajat în jurul noului stadion. Read more…

Muzica

ATB scoate videoclip pentru melodia Pages

“Pages” este primul single extras de pe albumul “neXt” și are parte, inevitabil, de un videoclip. Spre deosebire de celelalte, “Pages” e produs și montat chiar de ATB. Noua pasiune față de fotografii și clipuri Read more…