Ca utilizator de smartphone ce a pornit din tabăra Android și a terminat în cea iOS, am simțit lipsa widget-urilor. Începând cu iOS 8, widget-urile au ajuns și pe la Cupertino. Majoritatea sunt semi-inutile, dar printre ele se află câteva care merită o încercare.

Travel Times

Google Maps vine cu o serie de widget-uri la pachet. Dintre ele, Travel Times este cel mai util. Dacă vreți să știți timpul pe care îl veți petrece în trafic, Travel Times e widget-ul de pus în capul listei. Arată timpi pentru adresele de acasă și de la birou. Merge atât pentru șoferi, cât și pentru cei care folosesc transportul public. Mai rămâne ca RATB-ul să se țină de program.

DataFlow

Pentru cei care depășesc frecvent limita de trafic de date, DataFlow e un widget vital. Setarea este cât se poate de simplă. Intri în aplicație, introduci data scadenței și traficul pe care îl ai la dispoziție, apoi instalezi widget-ul. Dacă nu setezi în data scadenței, DataFlow permite ajustarea traficului pentru cât a mai rămas din lună.

Shazam

Că tot vin festivalurile, widget-ul Shazam va fi cel mai rapid mod de a afla ce anume se mixează în fața voastră. Asta dacă aveți noroc să nu fie ID-uri. Widget-ul nu e funcțional în sine. Este doar o scurtătură către aplicație. Dacă puneți aplicații de tipul Shazam în foldere uitate, widget-ul ăsta va fi foarte bun.

OneFootball

Ok, suntem în pauză competițională și într-un an fără Euro sau Mondiale. Dar OneFootball știe să facă un lucru foarte bine: să te țină la curent cu ce se mai întâmplă pe la echipa ta preferată. Iar widget-ul arată câte zile mai sunt până la meciul următor și, firește, scorul în timp real.

Orice widget de vreme

Am încercat mai multe, inclusiv Weather Wunderground. Deși oferă prognoze destul de bune, am rămas la clasicul widget oferit de Apple. Oferă informații de la The Weather Channel și, în majoritatea cazurilor e ok. Dacă vreți să luați umbrela doar dacă e neapărată nevoie, mergeți pe mâna Weather Wunderground.

Pentru că rareori mă încântă noi widget-uri, sunt curios ce folosiți sau ce recomandări aveți.

widget-uri ios travel times


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

Leave a Reply

Related Posts

Muzica

Ableton anunță Live 10

Aplicația favorită de creat melodii va primi în primele luni ale 2018 o nouă versiune. Ableton Live 10 primește o serie de îmbunătățiri, plus câteva noi instrumente și efecte. Dacă ați mai vizitat acest blog, Read more…

Tech

Becurile IKEA TRADFRI devin compatibile cu Amazon Alexa și Apple HomeKit

IKEA a intrat pe piața smart home în primăvară, odată cu lansarea gamei de produse TRADFRI. O mână de becuri, un hub și o telecomandă. Am vorbit despre toate aici. Comunicarea cu asistenții virtuali inteligenți Read more…

Tech

Top 5 aplicații pe bani pentru macOS

Săptămâna trecută am vorbit despre topul personal al aplicațiilor gratuite pentru macOS. Vă puteți descurca și fără cele care sunt pe bani, însă unele dintre ele sunt foarte bune pentru suma pe care trebuie să o Read more…