După un trimestru în care au făcut ce știu mai bine (adică să-și mărească profitul), Apple pare să coboare cu picioarele pe pământ. Într-un raport publicat pe Bloomberg, iOS 12 pare să se concentreze pe două lucruri: să fie mai stabil decât versiunea actuală și să activeze noile funcții din prima zi.

Dacă ne uităm doar la iOS 11, vedem că Apple Pay prin Messages a venit mult mai târziu (iOS 11.2), iar AirPlay 2 a fost activat în urmă cu câteva zile. Cam departe față de prima versiune iOS 11 (septembrie 2017).

A doua chestie, stabilitatea, este și mai importantă. Chiar și acum, după ce Apple a lansat atâtea update-uri pentru iOS 11, revenirea la ecranul principal îmi plasează toate iconițele mai jos decât ar trebui să fie. Plus alte chichițe care n-au afectat utilizatorul la nivel de interfață, dar i-au pus în pericol informațiile personale.

Ok, iOS 12 nu pare să rupă gura târgului, iar analiștii de carton se vor grăbi să spună că gata, Apple e pe ducă. Probabil, dar până atunci, urmează 3 iPhone-uri noi până la final de an și încasări tot mai mari din servicii precum Apple Music și iCloud Drive.

Photo by Tom Chen on Unsplash

Categories: Tech

Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

Leave a Reply

Related Posts

Tech

Un argument în favoarea parolelor complicate

Atacul de la St Bernardino a adus în discuție, printre altele, securitatea telefoanelor mobile. Bănuiesc că știți povestea: FBI le-a cerut celor de la Apple un backdoor, Cook a zis “nu” și de acolo s-a Read more…

Foto

Adobe Lightroom Mobile primește cea mai tare funcție de pe versiunea desktop

Pe lângă Facebook, Instagram și Twitter, Adobe Lightroom este cealaltă aplicație pe care o folosesc în fiecare zi pe telefon. În ultimii doi ani, Adobe a băgat cărbuni și a adăugat noi funcții aplicației pe Read more…

Tech

Apple lucrează la imagine, mai puțin la setea de noi produse a fanilor

Deși Apple a anunțat din prima că evenimentul va fi axat pe educație, publicul a tot speculat în privința posibilelor produse. Așa cum am văzut aseară, Apple a anunțat un iPad cu actualizări hardware minore Read more…